România sărbătorește Ziua Copilului pe 1 Iunie, la fel ca țări precum fostele state din Iugoslavia sau fostele state comuniste din Europa Centrală și de Est. Cu toate acestea, există și alte țări care aleg să sărbătorească această zi în alte momente ale anului.
Originea acestei zile poate fi atribuită Conferinței de la Geneva din 1925, care a marcat un moment important în istorie.
Data de 1 iunie a câștigat recunoaștere internațională oficială începând cu anul 1950, când Federația Democratică Internațională a Femeilor a sugerat ca această zi să fie desemnată pentru a evidenția nevoile copiilor și pentru a încuraja respectarea drepturilor lor.
Cele mai vechi mențiuni despre Ziua Copilului
Primele referințe documentate despre această zi provin din 1856, când pastorul Charles Leonard din statul american Massachusetts a organizat o ceremonie specială pentru copii în luna iunie.
Inițial, acest eveniment a fost numit „Rose Day”, ulterior „Flower Sunday”, iar în cele din urmă „Children's Day”. A trecut aproape un secol până când această sărbătoare dedicată copiilor a devenit cunoscută la nivel global.
Turcia a fost printre primele țări care au oficializat Ziua Copilului, fixând-o pe data de 23 aprilie în 1920.
Mustafa Kemal Atatürk, cunoscut ca fondator al Turciei moderne, a consacrat această sărbătoare în 1929.
Federația Democratică Internațională a Femeilor a stabilit în 1949, că 1 Iunie va fi desemnată ca „Ziua Internațională pentru Protecția Copilului” începând cu anul 1950.
Astfel, statele din Europa de Est și Centrală au adoptat sărbătorirea Zilei Copilului la data de 1 Iunie.
În multe țări ziua se celebrează pe 20 noiembrie
În timpul Adunării Generale a Națiunilor Unite din 1954 a fost oficializată Ziua Mondială a Copilului, separată de Ziua Internațională a Copilului din fostele state comuniste.
Pe 20 noiembrie 1959, ONU a adoptat Declarația Drepturilor Copilului, consfințind astfel 20 noiembrie ca Ziua Mondială a Copiilor.
În Coreea de Nord, copiii beneficiază de zi liberă pe 1 Iunie. În perioada comunistă, „Kindertag” era celebrată pe 1 Iunie în RDG și pe 20 septembrie în RFG. În Ungaria, această zi este marcată în ultima duminică din mai, în Serbia pe 20 noiembrie, iar în Bulgaria pe 1 Iunie.
Mexicul celebrează această zi pe 30 aprilie, o zi în care copiii se implică în jocuri, serbări și confecționarea de piñatas umplute cu dulciuri.
Pe 1 iunie, Ziua Copilului este sărbătorită în fostele republici sovietice, fostele state din Iugoslavia, fostele state comuniste din Europa Centrală și de Est, Coreea de Nord, Angola, Mongolia, China, Portugalia, Yemen și altele.
Pe 20 noiembrie, această zi este marcată în Franța, Canada, Grecia, Italia, Suedia, Elveția și alte țări.
La data de 25 decembrie, Ziua Copilului este celebrată în opt state africane. În Germania și Austria, această sărbătoare are loc pe 20 septembrie.
În câteva state din Oceania, Ziua Copilului este sărbătorită în a doua duminică din februarie, iar în Marea Britanie și Spania, pe a doua duminică din mai.
În trei insule, această zi este marcată în Ziua Înălțării Domnului, iar în alte trei țări, pe 1 octombrie, potrivit antena3.ro.