Ziua Constantin Brâncuși. Un poem dedicat marelui sculptor

Ziua Constantin Brâncuși. Poemul „Omagiu lui Brâncuşi, pe Calea Eroilor” va fi lansat vineri, zi ce a fost desemnată pentru marele sculptor.

Ziua Constantin Brâncuși. Poemul cinematografic va fi lansat vineri, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la naşterea sculptorului.

Proiectul este iniţiat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Este susţinut de Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”. Și de Primăria şi Consiliul Local Târgu Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi Asociaţia „Acasă la Brâncuşi”.

Regia, scenariul şi comentariul aparţin lui Sergiu Cioiu, muzică şi versuri - Alexandru Mandy.

Proiecţia va avea loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” şi va fi urmată de un recital Sergiu Cioiu şi Maia Morgenstern.

Ziua Constantin Brâncuși. Un nou vernisaj

De asemenea, tot vineri, Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi” va vernisa, de la ora 18,00, expoziţia de grafică „Desene în limba română” a artistului plastic Florin Preda Dochinoiu.

În sălile muzeului se vor desfăşura, în continuare, momentul artistic „Brâncuşi - drumul spre devenire”, susţinut de elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”, şi recitalul cvartetului „Accente”.

Ziua Brâncuşi se va încheia la Târgu Jiu cu eseul vizual teatral „Sărutul”, concept Horaţiu Mihaiu şi coregrafie Mălina Andrei, interpretat de actorii Teatrului Dramatic "Elvira Godeanu", începând cu ora 20,00.

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care data de 19 februarie este declarată Ziua Brâncuși ca sărbătoare națională.

Ziua Constantin Brâncuși. Cu această ocazie, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice.

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876 Hobița, Peștișani, Gorj, România – d. 16 martie 1957, Paris, Franța) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.

Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie. Ei îl scriu fără semne diacritice. Anume Brancusi. Îl pronună după regulile de pronunțare ale limbii franceze.

În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește.

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris, arată Agerpres.