Totul a început de la o privire. O privire lungă, compătămitoare, tristă, aruncată de-a lungul unei străzi din Bucureşti. Ieri, sfeclit de teamă, ca de obicei, eram în drum spre dentist, când am trecut prin dreptul magazinului unei vechi prietene. Este o cofetărie. Una vestită pentru preparatele ei excepţionale. Patroana stătea în uşă şi privea lung pe trotuar, în urma unui om ce din spate părea a fi mai în vârstă, care se îndepărta cu paşi târşiiţi şi o sacoşică în mână pe fundul căreia se ghiceau câteva cumpărături.

Nu o fi putut omul să care mai mult. Împins de îndoiala că ne vom mai revedea până în sărbători, dar şi de dorinţa de a împărtăşi cu cineva spaima de dentist, am mers la ea. Voiam, după obicei, să ne îmbrăţişăm cordial, să ne urăm şi apoi să mai sporovăim preţ de câteva minute despre copii, iar ea despre nepoţi, pentru că Dumnezeu a binecuvântat-o şi cu nepoţi.