Peste 60 de ţări ale lumii sărbătoresc pe fiecare 19 noiembrie Ziua internaţională a bărbaţilor. Tema de anul acesta, ''Men Leading by Example'', promovează modelele masculine pozitive, nu doar starurile de cinema sau sportivii, ci bărbaţii obişnuiţi, care duc o viaţă decentă şi care, prin puterea exemplului, pot influenţa în bine dezvoltarea societăţii.
Pe lângă tema principală a ediţiei din acest an, alte obiective importante ale acestei zile sunt: de a celebra contribuţia bărbaţilor la societate, la comunitate, la familie, la căsătorie, la îngrijirea şi la educaţia copiilor; de a promova sănătatea şi bunăstarea bărbaţilor, atât din punct de vedere social, cât şi emoţional, fizic şi spiritual; de a evidenţia discriminările la care sunt de multe ori supuşi bărbaţii, fie ele legislative sau legate de serviciile sociale; de a îmbunătăţi relaţiile şi egalitatea dintre sexe şi, nu în ultimul rând, de a crea o lume mai bună şi mai sigură, transmite Agerpres.
Una dintre trăsăturile fundamentale ale bărbaţilor este spiritul lor de sacrificiu, atât la serviciu, cât şi la nivelul familiei, al comunităţii şi, în cazul multora dintre ei, la nivel naţional. Prin urmare, Ziua internaţională a bărbaţilor reprezintă o ocazie foarte bună pentru a le arăta cât de mult sunt apreciaţi. Această zi este marcată prin activităţi cât se poate de variate, de la seminarii publice, conferinţe, la festivaluri, activităţi şcolare, programe speciale la radio şi la televiziune, slujbe religioase etc. Orice organizaţie este binevenită să găzduiască propriul eveniment în cinstea acestei zile, scrie site-ul www.internationalmensday.com..
Ziua internaţională a bărbaţilor precede Ziua universală a copiilor, celebrată la 20 noiembrie, formând astfel o perioadă de 48 de ore de sărbătoare pentru bărbaţi şi copii şi pentru relaţia specială pe care aceştia o împărtăşesc.
Potrivit site-ului menţionat, încă din anii '60 mai mulţi bărbaţi au încercat să marcheze o astfel de zi în luna februarie, pentru a fi aproape de 8 martie, zi dedicată femeilor. Mai recent, au existat încercări de a institui această zi, la nivel naţional, în mai multe ţări, precum Canada, Franţa, SUA, Columbia, Rusia, Canada, China, în speranţa ca şi alte ţări să le urmeze exemplul. În anul 1994, mai multe organizaţii din Statele Unite, din Europa şi din Australia au marcat această zi tot în februarie, la iniţiativa profesorului Thomas Oaster, de la Universitatea din Missouri, dar anul următor evenimentul nu a mai avut acelaşi succes, iar Oaster a renunţat să se mai ocupe de organizarea lui. Treptat, mai multe state au renunţat la marcarea acestei zile, cu excepţia Asociaţiei Malteze pentru Drepturile Bărbaţilor, care a continuat să o celebreze. În 1999, Trinidad şi Tobago au marcat această zi la o altă dată, respectiv la 19 noiembrie, bucurându-se de succes în ţările din zona Caraibilor. Prin urmare, în 2009, Comitetul Asociaţiei Malteze pentru Drepturile Bărbaţilor a votat schimbarea datei, urmând ca ziua dedicată bărbaţilor să fie sărbătorită la 19 noiembrie, aliniindu-se, astfel, cu celelalte ţări care începuseră să o celebreze la această dată.
La 3 februarie 2016, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului, ţara noastră aliniindu-se şi ea acestei sărbători internaţionale. Potrivit raportului Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, ''propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului, având drept scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştientizare privind concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională. Sărbătorirea zilei femeii şi a zilei bărbatului este un prilej pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre sexe, de a evidenţia realizările şi contribuţiile lor la comunitate, familie, căsătorie şi prezentarea unor modele de urmat'', se arată în raportul postat pe site-ul www.cdep.ro.
Proiectul de lege fusese respins de Senat, dar Camera Deputaţilor este for decizional. Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului a fost promulgată de preşedintele României, Klaus Iohannis, la 3 martie 2016, şi publicată în Monitorul Oficial la 7 martie 2016.