UPDATE 21.00: Lectorul de la SNSPA, Claudiu Crăciun, conduce din portavoce grupul de tineri: ”Sufletele topesc zăpezile, e țara noastră și ne-am săturat de politica voastră”.
UPDATE 20.45: Câțiva tineri strigă: ”Și Jandarmeria simte sărăcia”. Ei au făcut și un om de zăpadă.

UPDATE 20.30: Piața Universității se golește. Au mai rămas în jur de 40 de persoane zgribulite care încep să scandeze atunci când intră televiziunile în direct.
UPDATE 20.15. Manifestanții au aflat de dispariția lui Emil Hossu, pe scena Teatrului Nottara. Vorbesc, printre sloganuri, despre ce i s-a întâmplat actorului. Zeci de ziariști care au fost în piață au plecat spre teatrul unde s-a petrecut tragedia, pentru a relata de la fața locului.
UPDATE 19.30: Manifestantul în chiloți este vedeta serii. Zice că așa o să ajungă toți românii, ca el,în pielea goală.
UPDATE 19.00: Se împarte ceai cald, iar manifestanții strigă:”Plouă, ninge, nu contează, vom învinge” sau ”Zi de zi aici vom fi”.
UPDATE 18.00: Un protestatar înfruntă frigul la bustul gol.

FOTO: Codrin Prisecaru

UPDATE 17.30: Aproape 300 de persoane s-au adunat în Piața Universității. Ninge, iar vântul bate puternic, în rafale. Jandarmii au fost și ei mobilizați.
UPDATE 16.45: Fostul premier Petre Roman, în prezent membru PNL, a mers și el în Piața Universității, informează RTV, fiind primit cu huiduieli, ca, de altfel, toți politicienii care au încercat, până în prezent, să se alăture protestatarilor. Deși huiduit, Petre Roman a rămas în piață și acordă interviuri televiziunilor dintre protestatari, care par să se fi calmat în ceea ce îl privește. Cel puțin pe perioada transmisiunilor în direct. Jandarmii au intervenit, între timp, flancându-l pe Petre Roman. În încercarea de a câștiga simpatia manifestanților, Roman a declarat ca a fost "la baricade" și în iunie 1990. Roman era, însă, premier, la vremea respectivă.
În piață se află câteva zeci de protestatari, cu precădere pensionari și revoluționari, dar și câțiva tineri. Aceștia s-au postat pe platoul din fața Teatrului Național. Pe partea cu Facultatea de Agronomie/Geografie, în "colțul intelectualilor", unde se adună, de regulă, ONG-iștii, nu se află, încă, nicio persoană.
Printre protestatari se numără și o persoană care a susținut, într-o intervenție în direct la Realitatea TV, că este judecătoare la Curtea de Apel București.
Zăpada și temperaturile scăzute au făcut ca astăzi, în cea de-a 13-a zi de proteste, în Piața Universității să se strângă, până la ora 15,30, doar câteva zeci de oameni.
Un alt motiv ar putea fi acela că oamenii așteaptă anunțatul discurs al președintelui Traian Băsescu, programat pentru ora 18.15.
Protestele s-au încheiat devreme și aseară, majoritatea manifestanților părăsind Piața Universității în jurul orei 22. A fost, de fapt, cea mai scurtă seară de la debutul protestelor.