Zina Dumitrescu, utlimul drum. Scene cutremurătoare astăzi la crematoriul din București unde a fost incinerată

Zi tristă pentru cei care au cunoscut-o, respectat-o și iubit-o pe „mama Zina”, cunoscuta creatoare de modă, stinsă din viață la vârsta de 82 de ani. Astăzi a avut loc incinerarea Zina Dumitrescu, la crematoriul din București. Colaboratori, apropiați sau prieteni ai celebrei creatoare au venit cu mic cu mare să își ia rămas bun de la Zina și să-i aducă un ultmi omagiu. Printre ei s-au aflat Dana Săvuică și Valentina Pelinel, potrivit cancan.ro

La ceremonie, Dana Săvuică a anunțat ce se va întâmpla în locul din fața Casei de Modă Venus. „Pentru cei ce doresc să aprindă o lumânare, să aducă o floare sau un gând bun care să o călăuzească pe doamnă Zina pe ultimul drum, locul din fața Casei de Modă Venus ne va aduce alinare nouă, celor care o purtăm în suflet cu amintiri frumoase. Indiferent ce se va întâmpla astăzi, când, cum și unde, noi ne vom întoarce acasă, acolo unde am trăit atâția ani de fericire, pasiune, dăruire și muncă alături de doamna modei românești, Zina Dumitrescu. Dumnezeu s-o odihnească!”, este mesajul transmis de Dana Săvuică, unul dintre fostele modele care au lucrat cu Zina Dumitrescu, puțin înainte de începerea incinerării.

Valentina Pelinel și-a făcut apariția îmbrăcată sobru, cu ochelari de soare și cu capul plecat. Actuala doamnă Borcea – care a devenit recent mamă pentru a doua oară – i-a fost foarte apropiată Zinei Dumitrescu, vizitând-o și la azil în ultimele luni de viață. 

Zina Dumitrescu a fost considerată ca fiind cea care a pus bazele modei în România. A încetat din viață în data de 29 martie 2019, la vârsta de 82 de ani, pe patul azilului care i-a fost masă și casă în ultimii ani de viață.