Trecerea cu bacul pe la Zimnicea. Lista prețurilor

Bac Zimnicea. Sursa foto Facebook

Bulgaria. Cât costă să treci cu bacul pe la Zimnicea. Românii care merg în vacanță în Bulgaria, Grecia sau Turcia trebuie să știe că Podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse, a intrat în reparații pe partea bulgară din 10 iulie, iar circulația va fi afectată timp de 4 luni. Circulația se va desfășura pe un singur fir, iar șoferii vor fi nevoiți să treacă cu bacul pe la Zimnicea.

Podul Prieteniei a intrat în reparații

În prima etapă a reparațiilor, circulaţia va fi restricţionată pe banda de intrare în Bulgaria, iar apoi pe cea de intrare în România. Românii pot trece prin vămile din județul Constanța: Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița sau Dobromir.

Podul Prieteniei. Sursa foto Wikipedia

Prin aceste puncte sunt acceptate doar mașinile cu o greutate mai mică de 3,5 tone și doar în intervalul 08:00 - 20:00. Șoferii pot trece Dunărea cu bacul, dar trebuie să plătească 65 de lei pentru mașină, 5 lei pentru fiecare pasager. Cei cu motocicleta trebuie să scoată din buzunar 15 lei ca să treacă cu bacul. Șoferii de camioane sau autocare trebuie să plătească 250 de lei.

Cât costă să treci cu bacul pe la Zimnicea

  • Autoturism – 65 lei
  • Pasager – 5 lei
  • Motocicletă – 15 lei
  • Auto 6 – 9 locuri – 100 lei
  • Utilitară 2 – 3.5 t – 100 lei
  • Platformă – 150 lei
  • Camion – 250 lei
  • Autocar – 250 lei.

Bac Zimnicea. Sursa foto Facebook

Ce alternative au șoferii

Punctele vamale de trecere România-Bulgaria şi distanţele de parcurs, având ca punct de plecare Gara de Nord din Bucureşti:

  • Vama Giurgiu - Ruse = 70 km. - Varna = 285 km total
  • Vama Negru Vodă = 257 km. - Varna = 363 km total
  • Vama Vama Veche = 270 km. - Varna = 391 km total
  • Vama Ostrov - Silistra (cu bacul) = 129 sau 145 km - Varna = 288 km total. Program bac Luni-Duminică 06.00-22.00.
  • Vama Turnu Măgurele (cu plecare din Bucureşti) 454 km. până la Varna
  • Vama Zimnicea (cu plecare din Bucureşti) 404 km până la Varna
  • Vama Calafat – Vidin (cu plecare din Craiova) = 300 km până la Varna, Vama Kulata = 783 km
  • Vama Bechet = 306 km până la Varna, (cu plecare din Craiova) - Vama Kulata = 601 km total
  • Vama Turnu Măgurele (cu bacul cu plecare din Craiova) 135 km = Vama Kulata 541 km total