Liderii PSD, în frunte cu Victor Ponta, fac zid în jurul şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu. "Probabil că luni şedinţa noastră de conducere şi grupurile parlamentare le vom face în faţă la DNA, a comentat şeful social-democraţilor. "E o măsură abuzivă", a sărit şi Ion Iliescu. "Dacă partidul ăsta din care fac şi eu parte nu reacţionează nici acum, înseamnă că este un partid de mămăligă", a decretat Adrian Năstase.
La unison, social-democraţii au făcut din Nicolescu o victimă a regimului Băsescu şi susţin că nu se vor lăsa intimidaţi. "Traian Băsescu ştie clar că nu poate să mai câştige niciodată alegeri democratice şi atunci practic apelează la ceea ce a mai folosit când era disperat: dosare penale, abuzuri, înscenări, aceleaşi metode, DNA. Bineînţeles şi în mod sigur reacţia noastră nu va fi în niciun caz de intimidare, pasivitate. Ne vom bate în continuare, probabil că luni şedinţa noastră de conducere şi grupurile parlamentare le vom face în faţă la DNA", a declarat preşedintele PSD Victor Ponta. Năstase vrea oameni în stradă Semnalul de luptă, a fost reluat de şeful Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase care, mirat că "oamenii n-au început să iasă în stradă", a pus diagnosticul :"s-a umplut paharul şi este nevoie de o reacţie foarte dură".
"Dacă partidul ăsta din care fac şi eu parte nu reacţionează nici acum, înseamnă că este un partid de mămăligă. Trebuie să reacţioneze politic în ţară. (...) Este un moment de răscruce, după părerea mea s-a umplut paharul şi este nevoie de o reacţie foarte dură", a spus Năstase, la Realitatea TV. El a reclamat, totodată, că justiţia este controlată de Traian Băsescu. Dintre apărătorii lui Nicolescu n+a lipsit preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu susţinând că arestarea şefului CJ Argeş este o măsură "abuzivă". "Am fost surprins de această măsură abuzivă, este vorba de un preşedinte al unui CJ şi un om cunoscut ca având o ţinută demnă, corectă. Nu rezultă foarte clar ce anume i se impută şi de ce o asemenea măsură, de arestare", a spus Iliescu, la Realitatea tv.
"Aceste spectacole care ni se oferă de o vreme, cu oameni încătuşaţi - ca după aceea să fie eliberaţi că s-a dovedit că nu au fost motive ca să fie condamnaţi în vreun fel sau altul - cui slujesc? Cine mai repară imaginea omului respectiv?", mai spus Iliescu. Conferinţă de presă a PSD la Piteşti În această dimineaţă, la sediul PSD Argeş a avut loc o conferinţă de presă la care au participat senatorul Lia Olguţa Vasilescu, primarul Tudor Pendiuc, deputaţii Filip Georgescu şi Mircea Drăghici şi senatorul Constantin Tămagă. Liderii PSD au declarat la unison că arestarea preedintelui Constantin Nicolescu a fost o "făcătură" politică.
"Trebuie să-i asigurăm acestui om o minimă apărare. Am ajuns în situaţia în care s-a distrus o familie pentru o arestare preventivă a unui om cinstit. A picat bomba în Argeş, era ultimul lider politic la care m-aş fi gândit să fie arestat. Şi cu ce? Asta e o arestare politică 100%", a declarat Olguţa Vasilescu. (Dan Badea) Magistraţii Tribunalului Argeş au decis aseară arestarea pentru 29 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. După aflarea şentinţei, acestuia i s-a făcut rău, a leşinat, iar medicii suspectează un atac de cord sau un accident vascular cerebral. Nicolescu a fost transportat la Bucureşti, fiind internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.