Zi importantă pentru piloţii Lufthansa. Salariile vor fi majorate după cinci ani de negocieri
- Theodora Sutiu
- 15 februarie 2017, 17:53
După cinci ani de negocieri conducerea Lufthansa a aprobat creşterea salariilor piloţilor, dispută care datează din 2012 și a costat compania aeriană germană milioane de euro.
După cinci ani de negocieri conducerea Lufthansa a aprobat creşterea salariilor piloţilor, dispută care datează din 2012 și a costat compania aeriană germană milioane de euro.
Lufthansa s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloților și a personalului de bord în dorința de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face față competiției crescute venite din partea noilor operatori aerieni din Orientul Mijlociu, dar și din partea companiilor low-cost, informează Agepres.
Noul acord de muncă vizează aproximativ 5.400 de piloți, care vor avea salariile majorate cu 8,7%, în patru etape, și o plată excepțională de 30 de milioane de euro, adică aproximativ 5.000 — 6.000 de euro per angajat.
Deși negociatorii sindicatului au acceptat acordul, decizia finală va aparține membrilor de sindicat, a afirmat purtătorul de cuvânt al Cockpit, Markus Wahl.
În noiembrie 2016, a avut loc cea de-a 15-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit de la începutul disputei cu managementul pe tema unui nou contract colectiv de muncă, în luna aprilie 2014. Greva de șase zile din luna noiembrie a piloților a costat compania germană 100 de milioane de euro.