Zi de foc la CCR. PSD poate pierde controlul asupra Senatului. News alert

Zi de foc la CCR. PSD poate pierde controlul asupra Senatului. News alert

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.

La 10 septembrie, senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales, în plen, în cel de-al doilea tur de scrutin, preşedintele Senatului cu 73 voturi pentru, Alina Gorghiu, de la liberali, obţinând 59 de voturi.

Pe 11 septembrie, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu, fost ministru de Externe şi membru al ALDE, a fost ales la conducerea Senatului, având şi susţinerea social-democraţilor la acel moment.

Biroul Politic Executiv al ALDE a luat act, două zile mai târziu, de pierderea calităţii de membru în cazul lui Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi al lui Alexandru Ştefan Băişanu.

Ulterior, Meleşcanu a declarat că va depune acţiune în justiţie privind excluderea sa din ALDE.

Ne puteți urmări și pe Google News