Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a făcut praf și pulbere pe omologul său bulgar Rumen Radev într-un dialog televizat incomod care a avut loc joi la Sofia, ocazie cu care a deschis focul cu toate armele din dotare împotriva opoziției lui Radev față de înarmarea Ucrainei.
Președintele bulgar, surprins și vizibil descumpănit de indignarea lui Zelenski, a cerut ca toate camerele TV să părăsească încăperea din palatul prezidențial în care era filmată întâlnirea.
Zelenski a vizitat Bulgaria în primul rând pentru a se întâlni cu cabinetul pro-NATO și pro-UE al premierului Nikolai Denkov, care susține exportul de armament în Ucraina și care caută totodată modalități de a-i vinde Kievului echipamente nucleare civile.
Întrevederea cu Radev, fost șef al forțelor aeriene care simpatizează Rusia și e echivoc în privința NATO, a mers chiar mai rău decât era de așteptat.
Strânși de-o parte și de alta a unei mese lungi din lemn, delegația ucraineană îmbrăcată în haine militare s-a așezat cu expresii impasibile, scăpând ocazional câte o grimasă și luând note, față în față cu echipa lui Radev, în timp ce președintele bulgar explica faptul că nu există „nici o soluție militară” și că „mai multe și mai multe arme n-o vor rezolva”.
Zelenski s-a făcut foc și pară pe președintele Bulgariei
Zelenski i-a dat replica cu un dispreț atent măsurat. „Doamne ferește să se abată vreo tragedie asupra ta, iar tu să fii în locul meu”, a spus el. „Iar dacă oamenii cu aceleași valori nu te vor ajuta, ce vei face? Ai spune: Putin, te rog, înhață niște teritoriu bulgar?”
„Nu, tu, ca un președinte adevărat, sunt convins că nu ai permite un compromis cu independența ta. E dreptul tău să nu susții ajutorul pentru Ucraina. Dar chiar mi-aș dori mult să mă înțelegi corect”, i-a spus el cu un sarcasm tăios, în vreme ce Radev, timorat, își găsea din când în când refugiu în caietul din fața lui.
Zelenski l-a admonestat pe Radev pentru că a calificat invazia Moscovei drept un „conflict”, iar nu război, cât și pentru afirmațiile vagi cum că războiul s-ar extinde la alte țări, că și-ar „extinde dimensiunea spațială”.
Mesaj tăios al liderului de la Kiev
Respingând fără ezitare propunerea lui Radev de a se ajunge la o soluție diplomatică, Zelenski a subliniat că Kremlinul a lansat un „război de anihilare contra ucrainenilor, nu a altor țări” și a declarat că guvernul de la Sofia - ostil lui Radev - are dreptate să livreze armament.
„Vreau să-ți mai spun că oricâtă muniție ar avea armata ta, nu va fi suficientă pentru a te lupta cu Federația Rusă. Nu ai o armată rea, oamenii tăi sunt buni, dar nu va fi suficient pentru a te lupta cu 160 de milioane de oameni. De aceea e bine să dai [arme], astfel încât [noi] să [ne] putem apăra și războiul să nu ajungă la tine”, i-a mai spus Zelenski.
„Ucraina și NATO ar trebui să aibă valori comune. Nu poate fi altfel”, a adăugat Zelenski. „Nu poți să susții Rusia și să susții o poziție echilibrată, fiindcă Rusia vrea să distrugă NATO, vrea să distrugă Europa și Uniunea Europeană; acestea sunt obiectivele lor. M-ai înțeles?”
Într-un final Radev a spus că are o propunere, dar a cerut ca toate camerele TV să plece pentru a continua.
sursa: RADOR / politico.eu/