Zelenski: Putin se teme de SUA. Pe ce se bazează liderul de la Kiev
- Raluca Dan
- 16 iulie 2025, 22:41
Volodimir Zelenski. Sursa foto: facebook / Volodimir ZelenskiPreședintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că liderul rus Vladimir Putin se teme de Statele Unite. El susține că atacurile au încetat de când Keith Kellogg, trimisul special al președintelui SUA Donald Trump pentru Ucraina, a ajuns în țară.
Zelenski: Putin se teme de SUA
Președintele ucrainean a declarat, într-un interviu pentru Newsmax, că, de când generalul Keith Kellogg a sosit în Ucraina, nu au avut loc bombardamente masive timp de două nopți consecutive.
„Chiar și oamenii glumesc deja despre asta, spunând că ar trebui să-i dăm generalului Kellogg un pașaport ucrainean și să-l lăsăm aici. Iar americanii ar trebui să vină la noi mai des... Ce înseamnă asta? Că Putin bombardează în mod deliberat civili, dar când americanii sunt aici, nu o face”, a spus liderul ucrainean, menționând că acest lucru înseamnă că Putin se teme de SUA.
Kievul susține o întâlnire între Zelenski și Putin
Andrii Sîbiga, ministrul de externe al Ucrainei, a afirmat, miercuri, că Kievul susține în continuare o întâlnire „la cel mai înalt nivel” între Zelenski și Putin.
El a precizat că această întrevedere ar trebui să aibă loc în prezența lui Trump și a unor lideri europeni, pentru a stimula negocierile de pace, potrivit EFE.

Trump / sursa foto: dreamstime.com
Kremlinul cere presiuni asupra Ucrainei pentru noi negocieri la Istanbul
Sîbiga a fost întrebat despre declarațiile făcute miercuri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta solicita Washingtonului să exercite presiuni asupra Ucrainei pentru ca Kievul să accepte o nouă întâlnire cu delegațiile Moscovei la Istanbul, unde au avut loc deja două runde de negocieri în acest an.
„Toate declaraţiile înalţilor oficiali ruşi trebuie considerate dezinformare şi propagandă”, a spus acesta, într-o conferință de presă susținută în orașul polonez Lublin, aproape de granița cu Ucraina.
„Ucraina nu a fost, nu este şi nu va fi un obstacol pentru pace”, a mai spus șeful diplomaţiei ucrainene. De asemenea, Sîbiga a amintit că, deşi Kievul a acceptat fără condiţii propunerea americană pentru o încetare durabilă a focului, Kremlinul a respins până în prezent această idee.