Putin, ridiculizat de Zelenski. Ce spune preşedintele ucrainean despre multiplele tentative de asasinare
- Julieta Savitchi
- 21 noiembrie 2023, 16:40
Volodimir Zelenski îl ia în râs pe Putin atunci când vorbeşte despre tentativele ruşilor de a-l elimina. Liderul ucrainean susţine că de fiecare dată ăi este tot mai uşor să scape de capcanele ruşilor.
Tentative de asasinare a lui Zelenski. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, susține că a respins încercările repetate ale rușilor de a-l asasina. Şi că acestea sunt la fel de grave ca şi crizele de Covid.
Tentative de asasinare. ,,Ca o criză de Covid"
Liderul de la Kiev a declarat că cel puțin "cinci sau șase" comploturi de a-l ucide au fost dejucate de serviciile de informații ucrainene.
Într-un interviu pentru The Sun, președintele a mai spus că voința Ucrainei de a învinge Rusia lui Vladimir Putin rămâne puternică . Iar la nivel „la nivel moral, nu există niciun impas".
l a spus că poporul său s-a săturat de "raiduri aeriene permanente", s-a săturat să fie bombardat, s-a săturat să aibă casele distruse și pe cei dragi uciși.larat că primul complot a provocat panică - ca și prima epidemie de Covid. Dar după aceea nu au mai fost atât de rele.
Vorbind cu jurnaliștii la sediul său din fortăreața Kiev, Zelenski a recunoscut că a pierdut urma tuturor încercărilor de a fi ucis de când Rusia a declanșat o invazie la scară largă pe 24 februarie anul trecut.
Președintele a spus: "Prima încercare este foarte interesantă, pentru că este prima dată. Iar după aceea este ca la Covid. Este vorba doar de serviciile de informații, transmițând că încă un grup a venit în Ucraina pentru a „încerca” acest lucru”, a spus Zelenski.
Operaţiunea „Maidan 3”
Volodimir Zelenski a oferit şi unele detalii despre ultimul plan al ruşilor de a-l elimina.
„Ultima informație este că există un plan pe care ei și-l doresc foarte mult. iar numele operațiunii este Maidan 3. Înseamnă să schimbi președintele. Poate nu neapărat prin asasinarea mea”, a declarat Zelenski.
Preşedintele ucrainean crede că tentativele ruşilor de a scăpa de el nu se vor opri.
„Vor folosi orice instrumente pe care le au. Ideea este să lansăm o nouă operațiune care are chiar și un nume. Vor să o facă până la sfârșitul acestui an. Știi, putem trăi cu asta”, a mai spus președintele ucrainean.
Săptămâna trecută, Zelenski a declarat unui grup de jurnaliști că Kremlinul urmărește să împartă societatea ucraineană, să facă ravagii în interiorul ţării şi, în cele din urmă, să-l răstoarne de la conducere. Rapoartele de informații au indicat că Rusia a denumit acest plan „Operațiunea Maidan 3”.
Tentative de asasinare a lui Volodimir Zelenski. Planul Ucrainei în cazul de deces al preşedintelui
De mai bine de un an jumătate, Ucraina este în război cu Rusia. Încă de la începutul invaziei s-a vorbit despre încercarea de a-l asasina pe președintele Volodimir Zelenski. Astfel că ucrainenii au pregătit un plan în cazul în care acest lucru se întâmplă.
Experții consideră că un astfel de eveniment ar fi un șoc psihologic. Dar nu ar afecta apărarea țării.
„Dacă m-aș gândi constant la asta, m-aș închide în mine însumi, foarte asemănător cu Putin acum, care nu iese din buncărul său. Bineînțeles, gărzile mele de corp ar trebui să se gândească cum să împiedice acest lucru, iar aceasta este sarcina lor. Eu nu mă gândesc la asta”, a declarat liderul ucrainean într-un interviu acordat pentru CNN.
În cazul în care se întâmplă ceva cu președintele Ucrainei, Constituția spune că Parlamentul ucrainean este cel care preia responsabilitățile șefului statului.