Optimismul lui Zelenski, motiv de ceartă între echipa prezidenţială şi conducerea militară a Ucrainei

Optimismul lui Zelenski, motiv de ceartă între echipa prezidenţială şi conducerea militară a Ucrainei Sursa Foto: Volodimir Zelenski, Facebook

Declarațiile optimiste ale lui Zelenski creează o ruptură între echipa sa și conducerea militară a Ucrainei.

Foști și actuali consilieri ai lui Volodimir Zelenski consideră că lipsa de realism din mesajele președintelui ucrainean îi subminează credibilitatea, susține publicația Financial Times, citată de BBC.

Optimismul lui Zelenski. Realitatea de pe front, supusă cenzurii

Mesajele zilnice ale lui Zelenski conțin întotdeauna un mesaj despre Ucraina care avansează. Ceea ce ar trebui să inspire optimism atât în țară, cât și în străinătate. Iar veștile proaste sunt supuse unei cenzuri stricte, scrie ziarul.

În condițiile în care Ucraina a obținut puține câștiguri militare în acest an, iar sprijinul occidental este în scădere. Strategia de comunicare creează o ruptură între administrația prezidențială și conducerea militară, au declarat surse, inclusiv oficiali militari, pentru Financial Times.

„Trebuie să adăugăm realism”, a declarat una dintre sursele publicației. „Trebuie să fim la fel de îndrăzneți în această privință precum am fost în 24 februarie [2022]”.

Rivalii preşedintelui se folosesc de situaţie

Rivalii politici au început să îl critice deschis pe Zelenski, amintește Financial Times. Publicaţia citează declarația recentă a primarului din Kiev, Vitaliy Kliciko.

Armata ucraineană, potrivit publicației, consideră că decalajul dintre declarațiile oficiale și situația din teren devine evident. Ceea ce nu îi motivează pe ucraineni sau pe partenerii occidentali ai țării.

Dar Zelenski consideră că optimismul este singura modalitate de a-i liniști pe cei care se îndoiesc. Şi de a consolida încrederea în rândul întreprinderilor ucrainene. Care rămân o sursă importantă de venituri fiscale pentru efortul de război.

„Dacă suntem pesimiști, ne putem aștepta ca să nu-și mai dezvolte afacerile în Ucraina. Şi să nu mai plătească impozite. Iar noi nu vom avea suficienți bani pentru a continua lupta”, a declarat un oficial ucrainean pentru ziar, sub rezerva anonimatului.

Optimismul lui Zelenski

Sursa foto. Facebook

Optimismul lui Zelenski. Divergenţele dintre preşedinte şi armată se aprofundează

Diferențele au devenit evidente la începutul lunii noiembrie. Comandantul-șef al forțelor armate ucrainene,Valeri Zalujnîi, a declarat pentru The Economist că războiul a ajuns în impas.

O sursă Financial Times a declarat că franchețea lui Zalujnîi „i-a surprins pe mulți ucraineni”. Iar unii lideri occidentali chiar au sunat la Kiev pentru a întreba ce înseamnă acest lucru.

Strategia optimismului a funcționat inițial. I-a ajutat pe ucraineni să creadă în ei înșiși și în capacitatea lor de a rezista invaziei.

Acum optimismul  a creat o situație confuză în care „așteptările sunt prea mari și nu corespund cu starea reală a lucrurilor”, a declarat Irina Zolotar, consilier al fostului ministru ucrainean al apărării Alexei Reznikov.