Zeci de generali și de judecători, arestați în Turcia. Comandatul bazei militare Incirlik a fost, de asemenea, reţinut

Zeci de generali și de judecători, arestați în Turcia. Comandatul bazei militare Incirlik a fost, de asemenea, reţinut

Zeci de generali, judecători și procurori au fost arestați numai duminică în cursul unor operațiuni în toată Turcia pentru presupusa lor implicare în puciul eșuat împotriva președintelui Recep Tayyip Erdogan, anunţă presa rusă.

Epurările care au început imediat după eșecul puciului au provocat neliniște în străinătate. Potrivit BBC, ar fi vorba de cel puţin 6000 de persoane reţinute cele două zile care au trecut de la respingerea loviturii de stat de către forţele fidele preşedintelui Erdogan şi cetăţenii care au ieşit în stradă.

Guvernul turc anunţase deja arestarea, sâmbătă, a aproape 3.000 de soldați pentru presupusul lor rol în tentativa de înlăturare a regimului de la putere, soldată cu cel puțin 265 de morți la Ankara și Istanbul.

Președintele american, Barack Obama, i-a reamintit Turciei ''necesitatea vitală'' ca toate părțile implicate ''să acționeze în cadrul statului de drept'', după tentativa de puci, transmite Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit televiziunii NTV, 34 de generali cu diferite grade au fost arestați până în prezent. Este vorba îndeosebi de figuri emblematice ale armatei, precum Erdal Ozturk, comandantul Armatei 3-a, și Ademi Huduti, comandantul Armatei 2-a. Duminică dimineața, în orașul Denizli (vest), comandantul garnizoanei, Ozhan Ozbakir, a fost arestat împreună cu 51 de soldați, a anunțat agenția turcă de presă Anadolu.

De asemenea, un reprezentant cu grad înalt al armatei aerului și alți militari de rang înalt au fost arestați pentru presupusa lor implicare în puciul eșuat la baza Incirlik (sud), folosită de către coaliția internațională pentru raidurile sale împotriva jihadiștilor în Siria, a indicat cotidianul Hurriyet duminică. Generalul Bekir Ercan Van a fost arestat duminică în același timp cu circa doisprezece ofițeri de rang inferior la baza Incirlik, a relatat cotidianul, precizând că ei sunt supuși unor interogatorii.

Un responsabil turc a declarat pentru AFP că Ankara suspectează baza Incirlik, care a fost închisă sâmbătă și care era și astăzi, că ar fi fost folosită pentru alimentarea unor avioane de vânătoare utilizate de către puciști vineri seara.

Epurările nu se limitează doar la armată, afirmă Anadolu, care precizează că au fost emise mandate de arestare în cazul a 2.745 de judecători și procurori din toată Turcia. Numărul total al arestărilor este greu de estimat, dar agenția de presă Dogan afirmă că 44 de judecători și procurori au fost arestați noaptea trecută în orașul Konya (centru) și 92 în Gaziantep (sud-est).

Ancheta a fost încredințată unor procurori din Ankara și persoanele arestate sunt suspectate de legături cu predicatorul autoexilat în SUA Fethullah Gullen. Acuzat de către Erdogan că a pus la cale tentativa de puci, imamul a dezmințit în mod ferm orice responsabilitate.