Cruzimea împotriva animalelor în Rusia a intrat într-o nouă fază, deşi a fost de mult timp o problemă în această ţară, unde legile privind protecţia animalelor nu sunt respectate şi unde există numeroşi câini comunitari, de care autorităţile nu au grijă, pe străzile Moscovei, relatează AP.
Zeci de câini otrăviţi au fost găsiţi morţi recent într-un cartier de lux din Moscova, fapt care a stârnit un protest public, anunţă Agepres. Animalele ar fi murit după ce au mâncat otravă ascunsă în bucăţi de carne lăsate într-un parc pe unde sunt plimbaţi de obicei câinii de companie. Poliţia a deschis vineri o anchetă în acest caz.
O femeie al cărei câine a murit în acest fel spune că este vorba de o vânătoare de câini, o ocupaţie care câştigă tot mai mult teren în comunitatea de internauţi din Rusia.
"Au site-uri. Scriu cum să-i ucidă, postează fotografii, recomandă cele mai eficiente otrăvuri şi locurile de unde pot fi cumpărate acestea", a mai afirmat femeia.