TOP 10 soluții: Cum să înoate România contra curentului de criză din Vest
- Raluca Florescu
- 20 ianuarie 2012, 18:36
Putem depăşi criza în 2012, dacă simplificarea fiscală, flexibilizarea pieţei muncii şi plata datoriilor statului sunt cap de afiş pe agenda guvernanţilor.
Exporturile nu au motiv să scadă foarte mult în 2012, chiar dacă Europa ar putea intra în recesiune. Nici anul trecut economia nu a evoluat bine pe continent şi, cu toate acestea, exporturile locale au crescut puternic faţă de 2010. Sectorul privat, care a dus greul în criză, nu are nevoie de stimulente, ci doar de netezirea asperităţilor legislative în sistemul fiscal, dar şi pe piaţa muncii, unde relaţiile dintre angajatori şi angajaţi n-au devenit mai flexibile după publicarea noului Cod al Muncii. Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei Audit din BNR, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, specialistul în HR George Butunoiu, alături de alţi reprezentanţi ai mediului de afaceri au evidenţiat, pentru EVZ, zece soluţii care ar putea impulsiona economia în 2012. Ce propune mediul privat 1. Nişe potrivite la export. Sectorul privat a dus greul crizei, iar dacă exportatorii reuşesc să se poziţioneze pe nişele potrivite, atunci exporturile pot creşte în continuare. "PIB-ul local reprezintă circa 1% din cel european. Nici anul trecut economia europeană nu a crescut teribil, ci doar cu 1%, iar exporturile ne-au crescut cu circa 30%, după ce crescuseră şi cu un an înainte. Anul acesta economia europeană scade puţin. Şi ce dacă?", spune Eugen Rădulescu. 2. Accesarea mai multor fonduri europene este deja un subiect consacrat. Lipsesc soluţiile sau, mai bine, zis, implementarea lor. Cristian Pârvan spune că autorităţile centrale ar trebui să ceară celor locale să le dea socoteală lunar cu privire la folosirea fondurilor. "4-5 miliarde de euro sunt alocate pentru mediu. Acolo, 80% din proiecte sunt pe canalizare şi apă, deci extrem de simple", a spus Cristian Pârvan. 3. Nu toate investiţiile străine de amploare au impact puternic în PIB, deci trebuie atrase cele cu valoare adăugată. "De exemplu, Nokia, era, într-adevăr, un exportator puternic, dar aportul său net la economie era destul de redus, în condiţiile în care diferenţa dintre ceea ce trimitea pe pieţele de afară şi importa era destul de redusă", spune Pârvan. 4. Simplificarea sistemului de impozitare. Adică reducerea numărului de taxe şi impozite, dar mai ales a numărului de plăţi efectuate pentru dări, ar conduce la reducerea costurilor de administrare a statului şi ar simplifica mult viaţa contribuabilului, afirmă Eugen Rădulescu. 5. Predictibilitatea fiscală. Este una dintre doleanţele mai vechi ale oamenilor de afaceri. Deşi autorităţile fiscale au încercat să respecte această cerinţă, şi în 2012 s-au anunţat posibile modificări ale Codului fiscal intrat în vigoare în decembrie, spun oamenii de afaceri. 6. Scăderea numărului de controale. Cristian Pârvan spune că Fiscul controlează cu predilecţie firmele mici şi prea puţin pe cele cu cifre de afaceri de peste un milion de euro, "or, se ştie că aceste firmele care reprezintă circa 20% din economie produc 80% din nereguli". 7. Plata datoriilor statului. Recent, un raport al firmei de consultanţă Coface semnala că firmele mari, care au avut relativ puţine probleme cu lichidităţile, în criză, încep să înregistreze întârzieri mari la plăţi. Oamenii de afaceri consultaţi de EVZ spun că, dacă până în octombrie 2011, statul reuşea să se înscrie în limita de 45 de zile permisă pentru plata TVA, spre final de an situaţia s-a deteriorat. "Pentru o companie care derulează circa 90-95% din business pentru export, trebuie să ne gândim că, dacă statul întârzie cu plata a 24% (TVA), intervin probleme mari de cash-flow", a spus unul dintre aceştia. 8. Noul Cod al Muncii a fost doar un bun început. Schimbarea legislaţiei nu a adus pe piaţă flexibilitatea pe care şi-o doreau angajatorii, dar şi angajaţii, ceea ce, spun specialiştii, limitează încă mult angajările. "Dacă ştii că nu vei putea da pe cineva ineficient afară, atunci mai bine nu angajezi", spune specialistul în resurse umane George Butunoiu. 9. Prevalenţa contractului de muncă în faţa legii. În opinia lui George Butunoiu, angajatul şi angajatorul trebuie să poată stabili de comun acord condiţiile de muncă, după necesităţile fiecăruia, ceea ce nu permite însă cadrul legal. "Omul să poată lucra zece ore, şi chiar şi duminica, dacă doreşte. Dacă un tânăr vrea să muncească din greu în cadrul unui singur loc de muncă, pentru a strânge bani, nu poate, pentru că nu îi permite legea", spune Butunoiu. 10. Management privat la com paniile de stat. Deşi se vorbeşte despre privatizarea companiilor de stat, Cristian Ionescu, country manager al Coface, spune că perioada actuală nu este cea mai bună pentru listarea la bursă. O soluţie mai bună ar fi privatizarea managementului şi scoaterea la vânzare a companiilor atunci când piaţa va permite, după ce s-a trecut printr-un proces de mediatizare.
"Nici anul trecut 2,3 economia europeană nu a mers bine, dar exporturile au crescut mult.“ EUGEN RĂDULESCU, şeful Direcţiei de Audit din BNR
Citiţi şi:
- Patru paşi ca România să iasă cu bine din 2012
- Traian Băsescu: "Voi continua să fiu un partener activ al guvernului în ceea ce privește măsurile la care ne-am angajat"