Zece lucruri despre Napoleon care te vor surprinde

Desi era considerat un tiran de către duşmanii săi, Napoleon Bonaparte "spun istoricii" era un personaj extrem de simpatic. Dar astăzi redăm cu totul altceva, poate amuzant despre "Marele OM".

1-Napoleon e faimos printre altele pentru înălţimea sa. Era înalt de 1,69 m, circa 3 cm peste media epocii, dar şi cu 3 cm mai înalt decât fostul preşedinte Sarkozy.

2-Nu iubea în special pisicile negre. Era superstiţios şi le evita.
3-Un ''Napoleon'' poate fi o monedă franceză, un tip de cizmă, un soi de cireşe sau un pistol.
4-Cu toate că există circa 3.000 de pagini Internet care spun că e ilegal ca în Franţa să numeşti un porc ''Napoleon'', nu a fost emisă nicio lege în acest sens.
5-Napoleon a fost şi romancier. În 1795 a scris o carte romantică numită ''Clisson şi Eugenie'' care a rămas necunoscută până în 1920.
6- În 1996, o şuviţă din părul lui Napoleon a fost vândută la Londra pentru suna de 4.600 euro. (O şuviţă din părul ducelui de Wellington, cu numai 753).
7- Biblioteca ambrosiană din Milano păstrează mânuşile albe pe care Napoleon le-a purtat în timpul bătăliei de la Waterloo.
8- Când era mic, Napoleon era strigat cu porecla ''Nabulio''.
9- Tatăl lui Napoleon se numea Carlo Maria Buonaparte. După moartea acestuia, Napoleon şi-a schimbat numele în Bonaparte, cu câteva zile înainte de a se căsători cu Giuseppina şi să pornească vestita campanie din Italia. A făcut aceasta pentru a-l franţuzi puţin.

10- Fragmentul de selă (obelisc) inscripţionat, din Rashid, a fost descoperit de către Pierre-Francois Bouchard, căpitan al lui Napoleon în timpul campaniei din Egipt, în 1799.