ZECE CAUZE mai puţin cunoscute ale infertilităţii. Legătura surprinzătoare cu BĂILE FIERBINŢI

ZECE CAUZE mai puţin cunoscute ale infertilităţii. Legătura surprinzătoare cu BĂILE FIERBINŢI

Kilogramele în plus scad şansele femeilor de a rămâne însărcinate, iar duşurile fierbinţi "decimează" spermatozoizii.

Deşi înaintarea în vârstă şi anomaliile genitale rămân factorii care afectează în cea mai mare măsură fertilitatea, stilul de viaţă începe să joace un rol tot mai important. Iar dacă până acum se credea că infertilitatea este în mare parte de cauză feminină, studii recente au confirmat că şi fertilitatea bărbaţilor e în cădere liberă. Obezitatea şi fumatul scad şansele de a avea un copil în cazul ambilor parteneri. INAMICII FERTILITĂŢII FEMEILOR 1. VÂRSTA La femeile de peste 35 de ani, şansele de a rămâne însărcinate scad cu 30-40%, spune medicul ginecolog Ioan Munteanu. "O femeie care îşi doreşte doi-trei copii ar trebui să îl conceapă pe primul la 24-25 de ani. Practica arată că, după 35 de ani, rămân gravide mai greu, prin fertilizare, tratamente", spune ginecologul. 2. ABUZ DE PILULE Femeile care iau contraceptive pe o perioadă mai lungă de trei ani pot avea mai greu copii. "Eu recomand femeilor să facă o pauză de o lună-două pe an. Am avut foarte multe cazuri în care au luat contraceptive ani la rând şi s-au trezit cu ovare atrofiate. Unele şi-au recăpătat fertilitatea, altele nu", spune prof. dr. Munteanu. 3. FUMAT Studii recente au demonstrat că fumătoarele înrăite au cu 30% mai puţine şanse de a rămâne gravide. Fumatul poate afecta şi dezvoltarea ovulului. "Dacă v-aţi hotărât să aveţi copii, renunţaţi la fumat cu câteva luni înainte de concepţie. Iar fumătoarele înrăite trebuie să reducă numărul ţigărilor la 7-10 pe zi", recomandă specialistul. 4. DIETĂ DEZECHILIBRATĂ Alimentaţia săracă în fructe şi legume, dar bogată în grăsimi, carne roşie şi dulciuri poate scădea fertilitatea. Medicii recomandă suplimentele de vitamine celor care vor să aibă copii. 5. OBEZITATE Excesul de ţesutul adipos poate deregla funcţiile hormonale şi, implicit, capacitatea de reproducere. Un studiu publicat în "Fertility and Sterility" arată că femeile care au un indice de masă corporală (IMC) sub 19 (subnutriţie), dar şi peste 25, rămân însărcinate mai greu.

  • Cele mai frecvente boli care duc la infertilitate

INAMICII FERTILITĂŢII BĂRBAŢILOR 1. DUŞURI FIERBINŢI Bărbaţii care muncesc în spaţii cu temperaturi ridicate sau care obişnuiesc să facă saună sau duşuri fierbinţi întâmpină probleme de fertilitate, întrucât producţia şi calitatea spermatozoizilor poate fi afectată de căldură. 2. FUMAT Fumătorii produc cu 20% mai puţină spermă decât nefumătorii. În plus, spermatozoizii acestora sunt cu 15% mai leneşi. 3. DROGURI Cantitatea şi calitatea spermei poate fi redusă cu 50% în cazul în care pacientul consumă cocaină sau marijuana. Se pare că spermatozoizii prezintă anumiţi receptori sensibili la substanţele din canabis, iar mobilitatea şi capacitatea de penetrare a ovulului scade considerabil. 4. EJACULARE FRECVENTĂ Bărbaţii care încearcă "prea mult" (zilnic) să aibă copii, dar şi cei care ejaculează prea rar (o dată la 10-14 zile) au o spermă "diluată". 5. DIVERSE BOLI Hernia inghinală cu evo­luţie nefavorabilă poate afecta conductele de eliminare a lichidului seminal, scăzând fertilitatea. Şi varicocelul, care se manifestă prin dilatarea venelor de la nivelul testiculelor, scade cu 14% fertilitatea. De cele mai multe ori, după tratament, fertilitatea revine.

  • Un aliment considerat sănătos poate scădea scade dramatic fertilitatea bărbaţilor

Bărbaţi, evitaţi lactatele grase! Un studiu efectuat de cercetători de la prestigioasa universitate Harvard arată că bărbaţii tineri care mănâncă zilnic peste trei porţii de brânză sau alte lactate grase (lapte integral, smântână, sana etc.) riscă să nu mai poată avea copii. O porţie este echivalentă cu 28 de grame de brânză, un pahar cu lapte integral sau o lingură de smântână. Se pare că amatorii de lactate au o calitate a spermei cu 25% mai scăzută decât cea a bărbaţilor care nu obişnuiesc să consume lactate. De vină ar fi hormonul sexual feminin estrogen, care se găseşte în lapte, dar şi alte substanţe-pesticide, metale grele etc.

Ne puteți urmări și pe Google News