Evenimentul Zilei > Social > Zece bolnavi de COVID-19, la un pas de moarte: Erau să fie tratați cu Sânge de Vierme Marin ultraoxigenat
Zece bolnavi de COVID-19, la un pas de moarte: Erau să fie tratați cu Sânge de Vierme Marin ultraoxigenat

Zece bolnavi de COVID-19, la un pas de moarte: Erau să fie tratați cu Sânge de Vierme Marin ultraoxigenat

Un studiu clinic care prevedea administrarea de sânge marin ultraoxigenat la pacienții cu COVID-19 a fost suspendat de urgență joi în Franța de către Agenția Medicamentului.

Agenția tocmai descoperise un studiu anterior cu această substanță realizat pe porci: 100% din animalele cărora le-a fost administrată au murit.

Studiul era realizat de către Assistance Publique – Hopitaux de Paris, când a primit ordin, joi, de la Agenția Medicamentului să înceteze orice fel de experimente cu sânge de vierme marin.

În 2011 avusese loc un studiu privind soluția cu sânge de vierme marin fabricată de societatea Hemarina, dar „rezultatele nu au fost transmise Agenției Medicamentului în cadrul solicitării de autorizare a studiului clinic”, a explicat AM, care a adăugat că este „necesară o reevaluare pentru aprecierea riscurilor la adresa beneficiilor scontate la pacienți”.

Lansarea noului studiu, autorizat de către Agenția Medicamentului pe 27 martie, a fost anunțat sâmbătă de Assistance Publique – HP.

Zece pacienți cu COVID-19 internați în stare gravă la reanimare urmau se le fie administrat sângele de vierme marin oxigenat pentru a observa dacă acesta ajută la oxigenarea organelor lor.