O bătrânică din județul Suceava a intrat în atenția organelor de ordine după ce a fost prinsă, atenție!, cu două plase de zarzavaturi pe care încerca să le vândă de pe un trotuar al pieței din Rădăuți. Întâmplarea a fost surprinsă de un trecător care a imortalizat momentul penibil și a postat-o pe o rețea de socializare.
„Se întâmplă în România. În piață la Rădăuți, aceasta doamnă”” în uniformă o ceartă pe bătrânică pentru că nu vinde la tarabă. Oare ea nu știe că tarabele sunt ocupate de bișnițari care aduc produse de afară? Avea, săraca, două sacoșe cu legume…” este comentariul care însoțește poza.
Așa cum se poate vedea, bătrâna stă supusă în fața agentei de la Poliția Locală, cu mâinile la spate, precum un copil din clasele primare ce a făcut o năzbâtie și își așteaptă pedeapsa.
Evident, comentariile de susținere nu au întârziat să apară:
„Oare doamna asta în uniformă nu are și ea bunică? Sau a avut? Cred că bătrâna asta face delapidare, trebuie neapărat arestată conform legii”
„Infractorii unde sunt? Vă luați la harță cu o bătrânică. Rușine!”