Regele Naiului se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce sâmbătă a fost victima unui accident de circulaţie. Starea de sănătate a lui Gheorghe Zamfir este stabilă, fără să existe probleme deosebite, ne-a declarat doctorul Bogda Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.
Acesta a precizat şi că Maestrul a fost implicat într-un accident uşor, ca pieton, dar că la cererea lui Gheorghe Zamfir nu poate da mai multe detalii. Potrivit unui martor ocular, citat de Mediafax, artistul ieşise din locuinţa sa din zona Gării de Nord, moment în care a fost acroşat de un autoturism cu numere de înmatriculare străine.
Potrivit poliţiei, şoferul care l-a accidentat pe Gheorghe Zamfir a fugit de la locul accidentului, însă contactaţi de Realitatea, şoferul şi martorul accidentului susţin că acesta nu a plecat de acolo.
Gheorghe Zamfir, născut pe 6 aprilie 1941, la Găeşti, judeţul Dâmboviţa, este un artist român, muzician şi virtuoz al naiului.
De-a lungul carierei, Gheorghe Zamfir a vândut peste 120 milioane de discuri în întreaga lume. Are peste 190 de discuri înregistrate şi a obţinut numeroase distincţii.
În paralel cu activitatea concertistică, Gheorghe Zamfir a colaborat la coloane sonore ale mai multor filme, cum ar fi celebrul "Once Upon A Time in America", al regizorului Sergio Leone, dar şi "Karate Kid" sau "The Tall Blonde Man with One Black Shoe". De asemenea, pe coloana sonoră a filmului "Kill Bill", semnat de Quentin Tarantino, Gheorghe Zamfir este prezent cu "The Lonely Shepherd".
Vom reveni cu amănunte.