Zahărul şi antibioticele fac casă bună în tratarea infecţiilor provocate de bacterii agresive, arată un nou studiu efectuat de cercetătorii de la "Boston University".
O linguriţă de zahăr creşte eficienţa antibioticelor în lupta cu infecţiile. De cele mai multe ori, infecţiile cronice sunt foarte greu de tratat cu antibiotice, dar studiul arată că glucoza şi fructoza, cele două componente ale zahărului, sensibilizează bacteriile agresive care provoacă infecţii frecvente. "Practic, bacteriile sunt trezite şi chemate să lupte. Zahărul le face vulnerabile în faţa antibioticelor", spun autorii studiului. Cercetătorii au testat "strategia" pe bacteria Eschericia Coli (E. Coli), cea mai frecventă cauză a infecţiilor urinare. Astfel, au putut să elimine 99,9% din bacteriile agresive în două ore cu zahăr şi antibiotice. Fără zahăr, medicamentele nu au avut niciun efect. Oamenii de ştiinţă vor să testeze eficienţa zahărului în tratamentul tuberculozei.