Williams, din nou numărul 1

Serena Williams a câştigat astăzi finala turneului de la Australian Open, după ce nu i-a dat nicio şansă adversarei sale, rusoaica Dinara Safina, într-un meci fără istorie, la sfârşitul căruia Safina avea lacrimi în ochi.

„M-am simţit ca un copil de mingi”, a spus tenismena din Rusia la capătul celor 58 de minute, terminate cu scorul de 6-0, 6-3 pentru americancă.

Williams a dominat total meciul încă de la început, iar de luni va redeveni numărul unu mondial, depăşind-o astfel pe sârboaica Jelena Jankovic în clasamentul WTA.

Jucătoarea din SUA a mai triumfat la Melbourne în 2003, 2005 şi 2007.

Fraţii Bryan, victorioşi pentru a treia oară

Americanii Mike şi Bob Bryan au câştigat proba de dublu, după ce au trecut în ultimul act de perechea Mahesh Bhupati (India)/Mark Knowles (Bahams).

Cei doi fraţi americani au câştigat finala în trei seturi, scor 2-6, 7-5, 6-0, într-un meci de o oră şi 38 de minute.

Ei au mai ridicat trofeul la dublu din Australia în 2006 şi 2007.

Sursa: Eurosport