WikiLeaks: Un mic război între România şi Iran pentru a proteja interesele comerciale ale lui SOV
- Raluca Stepanov
- 8 aprilie 2011, 18:28
O telegramă Wikileaks din august 2006, publicată vineri de kamikazeonline.ro, descrie detaliile sechestrării platformei petroliere “Orizont” de către autorităţile iraniene în Golful Persic. Ambasada SUA de la Bucureşti nota reflectarea partizană a incidentului pe Realitatea TV şi remarca faptul că GSP, compania implicată în diferendul comercial, era controlată de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.
Pe 22 august 2006, platforma de foraj românească “Orizont” era atacată şi ocupată de militari iranieni înarmaţi, în timp ce se afla în Golful Persic, în apropierea apelor teritoriale ale Teheranului. Un elicopter şi cel puţin o navă, care deschiseseră focul asupra obiectivului, distrugând o macara, participaseră la operaţiunea de sechestrare.
Aşa suna, în vara lui 2006, versiunea oficială lansată de proprietarul platformei, firma Grup Servicii Petroliere (GSP), controlată de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Versiune preluată iniţial de presa română şi puternic promovată pe canalul de televiziune al „părintelui FNI”, Realitatea TV.
Concret, un litigiu comercial (aşa cum avea să se dovedească întreaga afacere după discuţii directe purtate între preşedinţii Traian Băsescu şi Mahmoud Ahmadinejad) lua proporţiile unei intervenţii armate caracterizate ca fiind un act de agresiune împotriva României.
- Petroiran şi Oriental Oil Kish (firma kuweitiană), subsidiară a Oriental Oil, încearcau la vremea respectivă să se asigure că platforma românească nu va părăsi locul de foraj. GSP se afla într-un proces la curtea de arbitraj de la Paris cu Oriental Oil, căreia îi închiriase platforma. Firma românească susţinea că nu primise o datorie de 17 milioane de dolari.
- Oficialii GSP respingeau vehement ideea că platforma ar fi încercat să plece din Golful Persic. Totuşi, o altă platformă a companiei, “Fortuna”, părăsise zona cu doar o săptămână înaintea incidentului, fiind tractată de un vapor al GSP. “Fortuna” era închiriată tot companiei Oriental Oil. „Oficialii companiei române GSP, care aparent sunt proprietarii platformei, au luat-o ilegal din apele iraniene”, declara atunci un oficial al Petroiran.
Într-o telegramă a Ambasadei SUA din Bucureşti, publicată vineri de kamikazeonline.ro, oficialii americani transmiteau Washingtonului că nu este vorba decât despre un diferend comercial, clasat astfel atât de România cât şi de Iran.
„Într-o conversaţie telefonică, directorul general pentru Afaceri Globale din cadrul MAE, Stelian Stoian, ne-a relatat detaliile unei discuţii în care Ahmadinejad l-a asigurat pe Băsescu de faptul că Iranul îşi doreşte să menţină bunele relaţii tradiţionale cu România. Potrivit lui Ahmandinejad, Iranul n-a avut nicio intenţie să folosească forţa militară împotriva personalului civil, interpretând chestiunea ca pe una exclusiv comercială. Ahmadinejad l-a asigurat pe Băsescu că echipajul platformei este liber să plece dacă doreşte”, notează cablograma.
Oficialii ambasadei SUA din Bucureşti îl citează pe Traian Băsescu susţinând că „Iranul nu vrea să folosească România pentru a provoca un conflict”, dar şi versiunea oficială a MAE, care credea că iranienii acţionaseră în deplină legalitate, din moment ce aveau o decizie juridică de blocare a platformei româneşti.
Partea cea mai interesantă a cablogramei este însă finalul, conţinând un comentariu al autorului telegramei, Mark Taplin. Acesta notează că „în ciuda confuziei iniţiale, ambele guverne au acţionat rapid pentru a stăvili relatările inflamate ale incidentului şi pentru a evidenţia natura comercială a diferendului”.
Mai mult, scrie Taplin, „în vreme ce majoritatea canalelor media au reflectat natura comercială a evenimentului, versiunea românească a CNN, Realitatea TV, a oferit spaţii largi de emisie subiectului şi poziţiei GSP conform căreia ar fi vorba despre un act de agresivitate îndreptat împotriva României”.
„Realitatea TV şi GSP sunt deţinute de controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta, aparent unul dintre cei mai bogaţi români, este urmărit pentru fraudă, în dosarele prăbuşirii unui fond de investiţii şi a două bănci comerciale”, încheie telegrama.
- La vremea respectivă, președintele PSD Mircea Geoană - fost ministru de Externe - declara că sechestrarea platformei maritime românești din Golful Persic reprezintă un act de ostilitate armată împotriva cetățenilor și teritoriului României și susținea ca ar fi oportună convocarea urgentă a CSAT.