Greii rockului sosesc în Capitală la amiază, cu două avioane private.
De la Istanbul, unde au cântat în weekend, trupele britanice hard rock Whitesnake şi Def Leppard fac o oprire la Bucureşti, pentru concertul de mâine-seară, de la ora 19.00, la Romexpo.
Membrii celor două formaţii ajung la amiază în Capitală cu două avioane private, închiriate special pentru turneul-mamut „The Good and The Bad“. Înaintea lor, dis-dedimineaţă, au sosit trei camioane cu echipament şi alte trei autocare cu stafful tehnic. Echipa amenajează deja scena din parcarea B a Romexpo, unde sunt aşteptaţi peste 9.000 de fani ai veteranilor heavy metal. Cele trei formaţii care vor urca pe scenă mâine - în ordine, Iris, Def Leppard şi Whitesnake - au acelaşi an de naştere: 1977.
Rock cu fructe şi legume
Potrivit organizatorilor, trupa lui David Coverdale (Doug Aldrich şi Reb Beach - chitară, Uriah Duffy - bass, Timothy Drury - claviaturi, Chris Frazier - baterie) n-a avut cereri neobişnuite în ce priveşte meniul. În general, mâncare uşoară şi chiar vegetariană (cum ar fi „veggie burrito“), friptură, brânzeturi, legume proaspete, exclus sandviciurile gata preparate şi ambalate. Vor cafea şi ceai la îndemână, sucuri naturale, apă plată şi apă tonică, lămâi, miere şi ciocolată, dar şi lumânări parfumate.
Cei cinci membri Def Leppard (Joe Elliott, solist, Phil Collen şi Vivian Campbell - chitară, Rick Savage - bass, Rick Allen - baterie) au înşirat o listă întreagă de legume şi fructe proaspete pe care le vor în culise şi la hotel: mere, pere, portocale, mango, banane, kiwi, lămâi, avocado şi morcovi, ardei, spanac, broccoli, ţelină. Meniul e întregit de lapte, soia, fresh de portocale, cereale, brânză de soia şi brânzeturi.
Iris, în deschidere
Iris a cântat în deschiderea concertului Whitesnake şi în 1997 (la Sala Palatului), anul în care britanicii şi-au anunţat oficial retragerea. După aproape zece ani, trupa fostului membru al Deep Purple, David Coverdale, a revenit cu albumul aniversar „Good to be Bad“, lansat în aprilie. În timpul turneului, pe 1 iulie, unul dintre foştii chitarişti ai trupei, Mel Galley, a murit din cauza unui cancer esofagian, la vârsta de 60 de ani.
Şi Def Leppard, intrat în istoria heavy metal în anii ’80, cu discurile „Pyromania“ şi „Hysteria“, sărbă- toreşte 30 de ani de existenţă, cu albumul „Songs from the Sparkle Lounge“. CD-urile pot fi cumpărate mâine-seară de la standul special amenajat la Romexpo.
După Bucureşti, cele două trupe îşi continuă traseul în Est, prin Croaţia (10 iulie) şi Republica Cehă (pe 19 iulie), turneul pe continent urmând să se încheie pe 2 august în Portugalia, la Festivalul Cantanhede.
CONCERT
Se mai pot cumpăra bilete la intrare
Accesul spectatorilor la concertul de mâine-seară, de la Romexpo, va fi permis începând de la ora 17.00, cu două ore înainte de show-ul hard rock. La intrare sunt amenajate patru case de bilete, unde pot fi achiziţionate tichete din fiecare categorie. Preţurile variază în funcţie de poziţionarea faţă de scenă: zona A - 75 lei, zona B - 55 lei, tribuna a doua - 195 lei şi tribuna VIP - 250 lei. Securitatea va fi asigurată de poliţie, pompieri şi jandarmi. Fanilor li se va interzice accesul în zona de concerte cu obiecte contondente, alcool şi aparate foto profesionale. Evenimentul este organizat de Fun Time Production.