WhatsApp oferă acum şi suport pentru APELURI video

WhatsApp oferă acum şi suport pentru APELURI  video

WhatsApp a anunţat oficial disponibilitatea funcţiei de apeluri video pentru toţi cei 1 miliard de utilizatori ai reţelei de socializare.

Debutul suportului pentru apeluri video vine după ce numeroşi utilizatori au semnalat această funcţie ca fiind activă în versiunea beta a aplicaţiei. Pentru a beneficia de suportul pentru apeluri video este necesară actualizarea aplicaţiei pentru mobil, WhatsApp suportând în egală măsură platformele Android, iOS şi Windows Phone.

Pentru iniţierea unui apel video este de ajuns să folosim butonul „apelare” afişat în colţul dreapta-sus a conversaţiei, pe ecran apărând un meniu suplimentar din care alegem între apel video sau doar voce.

Pe durata apelului video utilizatorul are posibilitatea să comute între camera frontală şi cea orientată în spatele ecranului, poate opri sunetul sau întrerupe conexiunea folosind butonul roşu.

Adăugând suport pentru apeluri video, WhatsApp intră în competiţie directă cu servicii de mesagerie foarte populare, cum ar fi Skype, Doogle Duo, Apple Face Time, dar şi Facebook Messenger.

Deşi pătrunde târziu în nişa serviciilor pentru apeluri video, WhatsApp are avantajul unei baze de peste 1 miliard utilizatori, care acum vor avea un motiv în minus să încerce abandonarea reţelei pentru o altă platformă de mesagerie.

Ne puteți urmări și pe Google News