Dacă v-aţi programat ieşiri la iarbă verde, vremea s-a hotărât să vă pună beţe-n roate. Pentru acest sfârşit de săptămână, meteorologii anunţă ploi în toată ţara, cer mai mult înnorat, grindină şi temperaturi de maximum 20 de grade Celsius.
Cerul predominant noros, ploile şi vremea mai mult răcoroasă, sunt câteva dintre atuurile celor care preferă weekendurile în spaţiu acoperit, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Astăzi, va ploua mai mult în sudul şi centrul ţării. La munte, cantităţile de apă pot depăşi 15 l/mp şi sunt condiţii de grindină. Maximele nu vor depăşi 21 de grade Celsius, iar temperatura minimă a nopţii ar putea ajunge chiar la zero grade C. Nici mâine nu iese soarele. Precipitaţiile se mută spre sud-vest, dar centrul şi zonele de munte rămân în continuare sub nori de ploaie. În restul ţării, va ploua doar pe arii restrânse, însă cerul va fi temporar noros. Regimul termic rămâne în aceleaşi valori: maxime de 13-21 de grade Celsius, minime între 2 şi 10 grade C.
La începutul săptămânii viitoare, însă, vremea arată uşoare semne de pace: ploile se retrag, doar local mai e posibil să se manifeste astfel de fenomene, în nord, centru şi la munte. Nici bucureştenii nu se vor bucura de soare, cerul fiind mai mult noros şi astăzi, şi mâine. Ploile se vor semnala mai ales spre după-amiază şi seara, iar maxima termică nu va depăşi 20 de grade C.