Weekend cu frig şi ploi

Weekend cu frig şi ploi

Locuitorii din sudul ţării, dar şi cei din Moldova trebuie să se pregătească pentru două zile friguroase, în care este bine să aibă umbrela la ei.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Soarele se va ascunde printre nori, vremea se va răci, iar la munte, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Astăzi, vântul va sufla cu putere, mai ales în Dobrogea.

În zilele următoare, temperaturile minime vor scădea până la 2 grade Celsius, iar maximele nu vor depăşi 20 de grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, în vest şi în centru, vor fi condiţii de ceaţă.

Duminică, cerul va rămâne noros, iar vântul va sufla slab, până la moderat. Temperatura aerului, în creştere uşoară, va avea valori maxime cuprinse între 14 şi 22 de grade Celsius.

Ne puteți urmări și pe Google News