Meteorologii au emis o atenţionare cu cod galben, valabilă mâine, în intervalul 03.00-22.00, pentru nordul ţării.
Astfel, în Maramureş, Crişana, nordul Transilvaniei şi al Moldovei vor cădea ploi torenţiale. Cantităţile de apa vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Ploi în toată ţara Vremea se va răci uşor şi va deveni instabilă în acest weekend, când în majoritatea regiunilor ţării vor fi condiţii de ploaie.
Începând din această noapte, cerul se va înnora treptat în vestul şi nordul ţării şi se vor produce averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi, izolat, în vestul Olteniei şi nordul Moldovei.
Pentru Moldova, hidrologii au emis un avertisment cu Cod portocaliu până astăzi după-amiază, pe cursul râului Prut, în sectorul aval Ungheni - aval Fălciu, unde se aşteaptă depăşirea nivelurilor peste cotele de apărare.
Ploile se vor extinde mâine în majoritatea regiunilor, iar la munte cantităţile de apă vor ajunge şi la 25 de litri pe metrul pătrat. Temperaturile maxime vor scădea la valori între 22 şi 32 de grade C, în special în regiunile intracarpatice. Procesul de răcire va continua duminică, zi în care maximele vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade C. Unele înnorări se vor mai produce în centrul, sudul şi estul ţării, pe arii retrânse.
La începutul săptămânii, vremea se va stabiliza şi va începe să se încălzească. Turiştii de pe litoral vor avea parte de vreme frumoasă astăzi şi mâine, însă duminică va ploua. Apa mării va fi optimă pentru scăldat, având temperaturi de 23-25 de grade C.