Warner Bros. Discovery, în declin. Celebra companie va fi divizată
- Mădălina Sfrijan
- 9 iunie 2025, 16:54
Discovery. Sursa foto: Facebook/Warnerbros. Discovery În contextul unei scăderi majore la nivel global, Warner Bros. Discovery, a anunțat că are în plan divizarea companiei în două entități listate la bursă. Una dintre acestea ar urma să fie axată pe streaming și producția de conținut, iar cealaltă pe televiziunea tradițională. În plus, David Zaslav va continua să conducă segmentul dedicat streaming-ului, în timp ce directorul financiar Gunnar Widenfels, recunoscut pentru abordările sale eficiente de reducere a costurilor, va prelua conducerea noii companii de televiziune.
Ce trebuie să știe fanii Discovery
Conform planului, schimbările vor avea loc până la jumătatea anului viitor.
„Prin operarea ca două companii distincte şi optimizate în viitor, le oferim acestor mărci emblematice concentrarea şi flexibilitatea strategică de care au nevoie pentru a concura cât mai eficient în peisajul media în continuă evoluţie”, a afirmat Zaslav.
Compania urmează o strategie similară cu cea adoptată recent de rivalul Comcast, care a început procesul de restructurare a NBCUniversal. Planul prevede transferarea majorității rețelelor de cablu într-o nouă entitate tranzacționată public, denumită Versant, în timp ce activele de difuzare și streaming vor rămâne asociate cu brand principal, NBC.
Schimbare majoră
De la formarea sa prin fuziunea dintre WarnerMedia, divizia AT&T cunoscută anterior ca Time Warner, și fosta Discovery Communications, Warner s-a confruntat cu numeroase dificultăți.
Sub conducerea lui David Zaslav, compania a adoptat strategii fluctuante în domeniul streaming-ului și a redus considerabil conținutul original al rețelelor de cablu TNT și TBS, afectând capacitatea acestora de a rămâne competitive.

Warner Bros Discovery. Sursa foto: Facebook
Recent, Warner a pierdut drepturile pe termen lung pentru difuzarea meciurilor NBA. Prin acest contract valoros, rețelele grupului puteau atrage constant un public numeros. Totodată, cunoscuta companie a redus valoarea activelor din segmentul televiziunii prin cablu.
Warner Bros. Discovery, în fața unei mari provocări
Analiștii au avertizat de multă că ar putea urma o posibilă divizare a companiei Warner Bros. Discovery. Bazele acesteia au fost puse în în 2022, prin fuziunea dintre WarnerMedia și Discovery.
„WBD ar deveni mai eficientă și ar avea un potențial de creștere mai ridicat fără activele din televiziunea prin cablu. Totuși, găsirea unui cumpărător pentru aceste active ar putea fi dificilă, având în vedere declinul televiziunii liniare și nivelul ridicat al datoriilor companiei”, spunea analistul Ross Benes.