Vulpița și Viorel la sfârșit de drum? Care este legătura cu Monica și Irinel Columbeanu. „Am și spus-o în direct. Mă doare!”

Vulpița și Viorel la sfârșit de drum? Care este legătura cu Monica și Irinel Columbeanu. „Am și spus-o în direct. Mă doare!”

Dacă în urmă cu patru luni de zile apărea la emisiunea Acces direct, un cuplu venit dintr-o localitate mică din Moldova, cu o poveste de viață „picantă”, iată, acum toată România își dă cu părerea despre viitorul relației dintre Veronica și Viorel Stagaru.

Prezentatoarea emisiunii, Mirela Vaida a fost de fiecare dată implicată „trup și suflet” în momentele uneori fericite, alteori delicate, de când cuplul s-a mutat la București.

Acum, se pare că povestea celor doi este la sfârșit de drum.

„Lumea a înțeles că ei (n.r. Vulpița și Viorel) sunt autentici. Au doze de naivitate din cauza locului din care vin, a mediului și condițiilor materiale, educaționale, politice. Ei sunt niște victime, iar noi i-am luat cu sensul de a încerca să le dăm o altă cotitură în viață. Eu nu știu dacă ei vor reuși să facă ceva cu treaba aceasta. Eu le spun, în fiecare zi, că au o șansă! Trec acum prin niște experiențe care le-au schimbat radical viața. Toată lumea îi cunoaște. Eu cred că este o mare diferență între Veronica de acum patru luni și Veronica cea de astăzi", a spus Mirela Vaida.

„Ce mă doare pe mine cel mai tare este că se exagerează. De ce? Pentru că audiența este mare. Dacă audiența nu ar fi fost mare, concurența și toți cei care au interesul ca acest subiect să dispară de la televizor nu ar fi avut nicio problemă cu noi", a adăugat ea.

„Să ne amintim că nici Monica și Irinel nu au fost vreun model de moralitate. Ce ne învăța Monica? Dacă ești o fată tânără și te combini cu un bărbat mai în vârstă și care e miliardar, poți să fii și tu cineva? Acesta este un model în viață? Nu. A fost promovat peste tot. A spus cineva ceva? Nu. Dar de ce? Că Irinel venea de la Izvorani și Veronica vine de la Blăgești? Mie nu mi se pare normal. Am și spus-o în direct. Eu sunt un prezentator un pic mai asumat, de multe ori fac lucruri riscante. Mi le asum. În sensul că am atitudine. Atunci când se exagerează, tind să o spun și vreau să o spun!", a conchis Mirela Vaida, potrivit dcnews.ro