Cei doi protagoniști principali ai telenovelei Vulpița și Viorel au fost puși de realizatorii emisiunii Acces Direct să-și testeze popularitatea pe stradă, printre trecători.
De-a lungul vremii, în multele episoade ale seriei difuzate la Antena 1, cei doi protagoniști din Blăgești au apărut în tot felul de scenarii imaginate de realizatorii emisiunii. De această dată, echipa de la Acces direct a avut o altă idee și i-a trimis pe stradă, să-și testeze popularitatea în rândul bucureștenilor.
Cei doi au primit câte 20 de lei, bani de cheltuială și au fost trimiși, fără hartă și fără indicații, să găsească o anumită locație din Capitală.
Primele emoții le-au avut la metrou unde, se pare, Veronica Stegaru – Vulpița – a ajuns pentru prima oară deși se află în București de multe luni. Chiar dacă i-a fost un pic dificil, a reușit să se descurce, să-și cumpere tichete și să coboare pe peron. E drept că a primit ajutor și din partea paznicilor.
O altă problemă a intervenit în momentul în care au revenit la suprafață și au trebuit să identifice traseul pe care trebuiau să-l urmeze ca să ajungă la destinație. Nefiind familiarizați cu străzile, au fost nevoiți să apeleze la ajutorul trecătorilor care nu au părut foarte interesați să-și lase treburile pentru a le oferi indicațiile de care aveau nevoie.
Cei mai mulți i-au privit cu suspiciune după ce i-au recunoscut, în ciuda faptului că aveau măștile de protecție sanitară pe figură și au evitat să stea prea mult la discuții.
În prima fază, Vulpița a avut mai mult noroc, fiind recunoscută de o doamnă care i-a indicat traseul, nu înainte de a-I transmite că se bucură pentru că a cunoscut-o.
„Tu ești Vulpița? Îmi pare bine să te cunosc, ce-ți face fetița?”, a întrebat trecătoarea.
„E bine, mulțumesc de întrebare, mă grăbesc”, a fost răspunsul scurt al Vulpiței.
A avut mai puțin noroc, însă, cu următorii trecători cărora le-a cerut ajutorul, mai ales că o altă doamnă a trimis-o scurt la plimbare, refuzând să-i dea indicații. Descurajată de această atitudine, Vulpița a izbucnit în lacrmimi, refuzâd să mai ceară ajutorul altora.
Nici Viorel nu a avut mai multe șanse, după ce a fost recunoscut de trecători. Unii i-au arătat pe unde trebuie să o apuce, însă alții l-au ignorat complet.
Astfel, se pare că primul contact în stradă, cu oamenii nu a fost așa cum s-ar fi așteptat cei doi. Nu doar că nu s-au bucurat de popularitatea la care se așteptatu și nu au fost îmbrățișați sau elogiați. Dimpotrivă, trecătorii i-au ignorat și au evitat să stea de vorbă cu ei.