Presiunea extrem de puternică la care președintele american Donald Trump supune China pe multiple fronturi a declanșat o schimbare de amploare a politicii Beijingului. Pierderea marilor avantaje (în primul rând economice) de care s-a bucurat în ultimele decenii din partea Occidentului, determină Beijingul să renunțe la concesiile de formă făcuteîn ultimele decenii și să se întoarcă la o politică de confruntare cu Statele Unite.
Patrick Buchanan, fost consultant al președinților Richard Nixon, Gerald Ford și Ronald Reagan are o teorie extrem de interesantă în acest sens. „Xi Jiping pare brusc dornic de o confruntare cu Statele Unite pentru supremația pe termen lung în Asia-Pacific și în întreaga lume”, susține ziaristul american pe site-ul său buchanan.org.Conform lui Buchanan, această dorință de confruntare a Beijingului se vede foarte clar din intransigența de care comuniștii chinezi vor să dea dovadă în ceea ce privește situația din Hong Kong.
„La conclavul Partidului Comunist din luna mai, China a anunțat că preia controlul securității în Hong Kong. De acum înainte, răzvrătirea, încercările secesioniste, subminarea autorității și „amestecul străin” în oraș vor fi strivite”.
De aceeași părere sunt și ziariștii de la The New Yor Times. „Mișcarea Chinei de a anula o parte din autonomia Hong Kong-ului nu a fost decisă într-un impuls de moment. A fost un act deliberat, cântărit luni de zile ", scrie reporterul Steven Lee Myers, care adaugă: „S-au evaluat riscurile pe plan internațional și s-a ajuns la presupunerea rezonabilă că nu va exista un preț geopolitic semnificativ de plătit”.
Într-adevăr, momentul pare potrivit. Lumea întreagă luptă cu pandemia, iar Statele Unite întâmpină mari probleme. 100.000 de americani au murit, iar economia e în cea mai proastă situație din ultimul secol.
Drept urmare, scrie The New York Times, „China a făcut o serie de pași agresivi în ultimele săptămâni pentru a-și arăta piterea economică, diplomatică și militară în toată regiunea”.
Dovezi că Beijingul a renunțat la mănuși vin din toate părțile. „Garda de coastă a Chinei a scufundat o barcă de pescuit în apele disputate din largul Vietnamului... Beijingul a denunțat reinvestirea președintei Taiwanului, Tsai Ing-wen, și a renunțat la cuvântul pașnic din apelul său anual la unificare cu această insulă.
Mai mult, trupele chineze s-au făcut văzute, din nou, de-a lungul frontierei disputate cu India din Himalaya.
"Evident, SUA ar putea să solicite sancțiuni împotriva Chinei, dacă Beijingul va zdrobi rezistența din Hong Kong. Dar oare câți dintre aliații SUA ar susține astfel de sancțiuni, dacă ne gândim că Australia, Coreea de Sud, Japonia și Taiwan au China, și nu SUA, drept cel mai mare partener comercial”.
Cine e de vină că Beijingul a ajuns un rival mai mare pentru SUA decât Uniunea Sovietică a lui Josef Stalin și Nikita Hrușciov? Chiar administrațiile anterioare ale Statelor Unite. A recunoscut-o chiar Secretarul de stat Mike Pompeo: „China a fost condusă de un regim brutal, autoritar, un regim comunist din 1949. Timp de câteva decenii, am considerat că regimul va deveni mai asemănător ca al nostru prin comerț, schimburi științifice, diplomație. Nu s-a întâmplat asta. (...)
Am subestimat foarte mult gradul în care Beijingul este ostil ideologic și politic națiunilor libere. Întreaga lume își dă seama acum de acest fapt”.
Concluzia nu poate fi decât una sigură. Fără imensele avantaje economice pe care Occidentul i le-a acordat, China nu mai e dispusă să joace comedia apropierii de normele Occidentului și se întoarce la politica înfruntării cu imperialiștii americani, ca în zilele bune ale lui Mao,