Vremea
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu cer variabil și cu unele înnorări | PROGNOZA METEO
- Doina Petrescu
- 28 aprilie 2016, 00:00
Vremea va continua să se încălzească uşor, astfel încât temperaturile, apropiate de cele normale în cea mai mare parte a teritoriului, se vor încadra între 0 şi 23 de grade C.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi descărcări electrice, ziua în sudvestul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi la munte, iar noaptea îndeosebi în Banat şi zona Munţilor Apuseni, unde pe arii restrânse cantităţile de apă pot depăşi 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor, dar şi în zona montană înaltă. În Capitală, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal la această dată, cu cer variabil și cu unele înnorări. Temperaturile se vor situa între 7 și 23 de grade Celsius.
Recomandările noastre