Europa se va afla în perioada următoare sub influenţa a doi factori climatologici, furtuni din Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană. Acestea vor aduce o masă de aer polar din zona arctică, ceea ce va determina o scădere dramatică a temperaturii. Prima ninsoare puternică ar putea să vină după data de 22-23 noiembrie.
Duminică vremea va continua să fie caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. În regiunile estice, sud-estice şi local în cele sudice, nebulozitatea joasă va persista mai ales la începutul zilei şi noaptea, când pe suprafeţe mici va fi asociată cu burniţă sau ploaie slabă.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopţii în extremitatea de nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre -5 grade în cele ale Carpaţilor Orientali. În special la începutul şi spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.
Luni valorile termice, îndeosebi cele diurne, vor fi în continuare mai ridicate decât în mod normal în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă stratiformă, local persistentă şi pe suprafeţe mai mici asociată cu burniţă sau ploaie slabă, în regiunile estice şi sudice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Moldova şi în Dobrogea. Dimineaţa şi noaptea pe spaţii mici se va forma ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade.