Meteorologii au făcut ANUNȚUL de care NE TEMEAM. Care sunt ZONELE AFECTATE

Vremea pe data de 5 noiembrie rămâne caldă în unele zone, însă începe să se înregistreze o scădere bruscă a temperaturilor. Prognoza meteo semnalează ceață în multe regiuni, inclusiv în București, unde vor fi 16 grade.

Luni, în țară, vremea se va schimba, după o perioadă neobișnuit de caldă. Cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă de tip stratiform şi pe arii restrânse ceaţă, în prima parte a zilei îndeosebi în regiunile sud-estice, iar noaptea în cele extracarpatice unde trecător, pe spaţii mici vor fi asociate cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, pe litoral şi la munte, în special pe creste.

 

Prognoza meteo estimează că valorile termice diurne vor fi în continuare mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată în interiorul arcului carpatic, iar în restul zonelor apropiate de mediile multianuale, dar mai scăzute decât cele din ziua anterioară. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 25 de grade, iar cele minime între 4 şi 13 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Presiunea atmosferica se va menţine la valori de regim baric distinct anticiclonic.

 

Conform ANM, în Capitală, cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă de tip stratiform şi posibil ceaţă, în prima parte a zilei şi din nou pe parcursul nopţii când trecător vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, deşi în scădere faţă de ziua anterioară se va situa în jurul celei normale datei, urmând a fi de 15...16 grade, iar cea minimă de 9...10 grade. Presiunea atmosferica va fi aproape staţionară, la o valoare cu puţin mai mare decât cea normală.