Vremea. Conform meteorologilor de la ANM, duminică, în prima zi de Paști, vremea va fi instabilă, iar în centrul și estul țării se vor înregistra averse. Pe de altă parte în partea de sud-est oamenii se vor bucura pentru mai multe ore de soare şi temperaturi maxime între 14 şi 25 de grade Celsius.
În Capitală, vremea este relativ plăcută. Meteorologii susțin că vor exista câtev momente când norii vor pune stăpânire pe cer, mai ales în prima parte a zilei, când există condiţii ca trecător să plouă slab.
„După aceea, se va vedea soarele şi temperatura maximă va urca la 24-25 de grade Celsius, o temperatură mai ridicată decât în mod normal la această dată. În perioada aceasta ar trebui să avem cam 18-19, maxim 20 de grade Celsius”, a precizat meteorologul ANM.
Tot duminică, 28 aprilie, pe Litoral, se anunţă o vreme mai închisă, iar condiţiile de ploaie vor exista chiar din noaptea de Înviere.
„În prima zi de Paşte vor fi nori şi ploaie, posibil şi descărcări electrice, mai ales în prima parte a zilei. Spre după-amiază va apărea soarele, însă vântul se va simţi ceva mai intens cu viteze de 45 km/h. Temperaturile maxime nu vor depăşi 15-16 grade Celsius, iar noaptea 11-12 grade, la fel în în apa mării”, a subliniat specialistul.
Luni, 29 aprilie, vremea va fi, în general, frumoasă ziua şi doar în zone restrânse, mai ales la munte, pot fi ploi slabe de scurtă durată, însă nesemnificative. „Situaţia, însă, se schimbă în noaptea de luni spre marţi, atunci când încet-încet se înmulţesc norii şi ploile în majoritatea regiunilor. Ziua se vor înregistra între 17 şi 27 de grade Celsius”.
În a doua zi de Paşte, în Capitală, vremea va fi frumoasă pe parcursul zilei, dar noaptea se înnorează şi creşte probabilitatea de apariţie a averselor. Temperatura maximă va atinge 24 de grade Celsius.
În zona Litoralului, vremea va rămâne în marja din ziua anterioară, cu cer mai mult noros şi cu valori termice de cel mult 18 grade Celsius pe durata zilei şi cu unele intensificări ale vântului.
Cât priveşte regimul termic prognozat pentru începutul lunii mai, meteorologii precizează că, încă din perioada 30 aprilie - 2 mai, temperaturile vor scădea şi local şi temporar vor fi ploi în majoritatea zonelor.
„Vom avea atât intervale cu soare, cât şi cele cu ploi, precum şi temperaturi mai scăzute decât în prima şi a doua zi de Paşte”, a afirmat meteorologul de serviciu al ANM.