Editura Evenimentul si Capital

VREMEA. Fenomen METEO neobişnuit pentru luna decembrie

Autor: | | 0 Comentarii | 1462 Vizualizari

Astăzi vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă a anului în majoritatea zonelor, cu excepţia celor înalte de munte, unde va fi rece. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 2 grade. Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii cu caracter temporar în majoritatea zonelor.

La munte va ninge, în nord şi în centru local se vor semnala precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului, pe spaţii mici, vor fi ploi şi trecător lapoviţă. Izolat vor fi posibile depuneri de polei, iar local, în special la munte, se va forma gheţuş.

Vântul va avea intensificãri în zona montană înaltă unde va viscoli sau va spulbera zăpada, iar la cote mai reduse şi în regiunile estice şi sud-estice şi în sud-vest. Vor fi condiţii de ceaţă, mai ales în sud.

Duminică vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal la această dată, deşi multe din valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât cele din intervalul anterior.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade, iar cele minime între -4 şi 1 grad. În majoritatea regiunilor vor fi înnorări şi precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare în nord şi în centru, la deal şi la munte şi mixte în vest, sud-vest, iar noaptea, pe arii restrânse şi în sud şi sud-est. Izolat, vor fi condiţii de polei. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate, local în Banat şi pe spaţii mici în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, îndeosebi în cursul zilei.

A MURIT! Avea doar 40 de ani! Romanii sunt socati! Care e cauza decesului

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI