A venit, cu adevărat, iarna, acum când ne mai despart doar câteva zile de luna martie! Astfel, meteorologii anunță că ultimul weekend al acestei ierni va fi unul dintre cele mai friguroase din întregul sezon. Temperaturile vor scădea puternic de sâmbătă noaptea şi vor ajunge la -18 grade Celsius luni dimineaţa. Reamintim că ANM a anunţat, miercuri, că de la sfârşitul săptămânii va pătrunde în ţară o masă de aer rece de origine polară, în weekend înregistrându-se valori între -13 şi - 18 grade Celsius în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei, iar în Capitală de -3 grade.
Potrivit ANM, în intervalul 23 Februarie – 01 Martie 2018 temperatura maximă a aerului va oscila între -12...8°C, pe aproape întreg teritoriul.
Temperatura minimă a aerului se va încadra între -18...3°C în cea mai mare parte a teritoriului, valori mai scăzute fiind posibile în zonele depresionare, producându-se îngheț la sol. În intervalul menţionat se prognozează precipitații predominant sub formă de ninsoare la nivelul întregii țări, acestea fiind însoţite de intensificări ale vântului local cu aspect de viscol, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice și centrale.
23 februarie, ORA 08 - 24 februarie, ORA 08 ŢARĂ Vremea va fi în general închisă. Pe parcursul zilei pe arii restrânse, la munte, în nord și în nord-est și cu totul izolat în rest va ninge, iar în nord-vest vor fi precipitații mixte. Seara și noaptea, local în regiunile nordice și estice precum și la munte va ninge, iar în cele centrale pe arii restrânse vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiții de formare a poleiului.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în sudul Banatului, pe crestele montane și în deltă. Temperaturile maxime vor avea valori de la -3 grade în nordul Moldovei, până în jur de 8...9 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -8 și 2 grade.
23 februarie, ORA 08 - 24 februarie, ORA 08 BUCUREŞTI Cerul va fi noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va fi situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă de -2...0 grade.
24 februarie, ORA 08 - 25 februarie, ORA 08 ÎN ŢARĂ Cerul va fi variabil în vest și nord-vest, iar în restul teritoriului înnorările accentuate vor persista și temporar se vor semnala precipitații pe arii relativ extinse. Acestea vor fi sub formă de ninsoare, însă trecător în special în prima parte a zilei, în extremitatea sudică a Olteniei și a Munteniei precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, ziua în Câmpia de Vest, iar în a doua parte a intervalului în sudul și sud-estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în nordul Moldovei și 6...7 grade în Dealurile de Vest.
Temperaturile minime, vor fi mai scăzute decât în noaptea precedentă, chiar sub pragul de ger în nordul Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei, urmând a se încadra la nivel național în general între -13 și -1 grad.
24 februarie, ORA 08 - 25 februarie, ORA 08 BUCUREŞTI Înnorările accentuate vor persista, iar începând cu orele serii temporar va ninge. Vântul va sufla slab și moderat pe parcursul zilei, apoi treptat se va intensifica urmând a sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă de -4...-3 grade.
25 februarie ORA 08 februarie, - 26 februarie, ORA 08 ÎN ŢARĂ Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată din an, geroasă dimineața în nordul Moldovei și estul Transilvaniei, iar noaptea cu precădere în jumătatea de nord a țării. Cerul va fi noros și temporar va ninge în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte, iar local și temporar și în restul regiunilor, potrivit informațiilor România Tv.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între -11 și 0 grade, iar cele minime între -15 și -3 grade, ușor mai coborâte în nordul Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei spre -18 grade.
Ce se va întâmpla sâmbătă
Sub aspect termic, începând cu ziua de sâmbătă o masă de aer rece dinspre latitudini nordice va coborî şi va pătrunde şi în ţara noastră, determinând astfel scăderea valorilor de temperatură.
Această scădere va fi mai accentuată pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în partea de nord al Moldovei şi în estul Transilvaniei, unde aşteptăm temperaturi minime de -13 grade Celsius. Scăderea va continua şi duminică, iar în noaptea de duminică spre luni aşteptăm valori de până la -18 grade în estul Transilvaniei”, a declarat meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Catrina.
„Sâmbătă vor fi 1-2 grade în orele amiezii, iar duminică, în orele amiezii vor fi -4, chiar -3 grade. Deci de duminică vreme devine deosebit de rece şi în Capitală, asta deşi în mod normal în această perioadă a anului ar trebui să se înregistreze în Bucureşti cam 6-7 grade. Această vreme deosebit de rece va persista şi săptămâna viitoare, când dimineaţa şi noaptea foarte probabil va fi ger, în special a periferia oraşului”, a completat meteorologul.