Vremea nu dă semne de îmbunătățire. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vreme rea valabilă în toată țara. Vot fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt.
În intervalul 25 aprilie, de la ora 10.00, până pe 26 aprilie, la ora 06.00, meteorologii prognozează ploi în sudul, centrul și estul țării.
ANM, avertizare de ploi și vânt până vineri dimineața
În special în regiunile sud-estice, se așteaptă averse, însoțite de descărcări electrice și vânt puternic de scurtă durată, iar în unele zone se pot înregistra chiar căderi de grindină.
Cantități locale de apă de 15...25 l/mp sunt posibile în intervale scurte de timp sau prin acumulare, potrivit meteorologilor ANM.
La altitudini de peste 1500 m, mai ales în Carpații Meridionali și Orientali, se prognozează precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vremea se schimbă radical de Florii
În schimb, în weekend, temperaturile cresc brusc.
Potrivit meteorologilor ANM, ploile se opresc către sfârșitul săptămânii, iar de Florii vom avea parte de condiții vreme frumoase, cu temperaturi ce pot ajunge până la 26 de grade Celsius.
Schimbarea de vreme vine odată cu extinderea unui câmp de presiune atmosferică ridicată. Această tendință se va menține și în săptămâna următoare.
Cele mai înalte temperaturi se vor înregistra în Banat și Crișana, unde mercurul termometrelor va depăși pragul zilelor de vară, atingând 25 de grade Celsius în zonele extinse.
În mod evident, temperaturile mai scăzute vor fi în zonele montane, unde în după-amiaza se pot înregistra câțiva stropi de ploaie, și pe litoral, unde vântul va veni dinspre mare.
Potrivit directoarei ANM, estimarea pentru următoarele patru săptămâni și mai ales și ultima intervalul 29 aprilie - 6 mai, care cuprinde perioada Sărbătorilor pascale, arată o vreme ușor mai caldă în jumătatea estică, cu abateri termice pozitive mai mari chiar în zona litoralului.
Acest lucru poate indica faptul că în perioada respectivă putem să avem o vreme în general frumoasă.