Vremea. În timp ce în România natura a revenit la viață ți primăvara își face simțită din plin prezența, în alte state din vestulime și centrul Europei ninge precum în cele mai necruțătoare zile de iarnă.
În Spania vremea a fost necruțătoare, iar ninsoarea a făcut primele victime. Din cauza stratului gros de zăpadă depus pe o autostradă, 35 de oameni au ajuns la spital după ce au fost implicați într-un carambol. Din cauza asfaltului alunecos, în doar câteva clipe vehiculele aflate pe o porțiune de doi kilometri s-au ciocnit în lanț.
Peste 50 de mașini au fost implicate, iar 35 de oameni au ajuns cu răni la spital. Autostrada a fost blocată mai bine de 5 ore, timp în care autoritățile au încercat să salveze victimele carambolului, potrivit stirilekanald.ro.
Vremea aspră nu a ocolit nici zone precum Portugalia și Elveția.
În Elveția, din cauza stratului gros de zăpadă, circulația pe una dintre autostrăzile din apropiere de Lucerna s-a desfășurat cu foarte mare dificultate. Și în Portugalia au fost probleme din cauza ninsoriI abundente care s-a depus cu repeziciune.
Cu toate că vestul și centrul Europei au fost lovite din nou de iarnă, noi nu trebuie să ne facem griji. În România, meteorologii vin cu vești bune. În perioada următoare vremea va fi caldă în regiunile intracarpatice iar temperaturile vor fi normale, de primăvară. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-vestul țării, iar dimineață și noaptea va plouă izolat în zonele de sud.