Vremea. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 1 - 29 aprilie 2019. Conform prognozei meteorologilor, luni va fi cald în toată ţara, cu temperaturi ce vor atinge în sud chiar şi 23 de grade Celsius.
Vremea. Începând de marți, vremea se răceşte brusc în majoritatea regiunilor, în urma pătrunderii pe teritoriul României a unui val de aer polar.
Astfel, valorile vor scădea dramatic în toată ţara, cu cel puţin 10 grade. În sud, în termometre nu se vor înregistra mai mult de 12 grade Celsius, iar la munte va ninge în majoritatea zonelor.
Vremea. Meteorologii spun că, în noaptea de marţi spre miercuri, valorile se vor situa între minus 8 şi 5 grade Celsius. Cel mai frig va fi în zona depresiunilor, estul Transilvaniei şi la munte.
Vremea. Miercuri, temperaturile scăzute se menţin în toată ţara. Mai cald va fi în est, unde valorile se vor situa în limitele normale pentru această perioadă.
Nopţile vor fi extrem de friguroase şi, în majoritatea regiunilor îşi va face apariţia bruma, un fenomen periculos pentru că vegetația a avansat, iar pomii au înflorit.
Vremea Meteorologii atrag atenţia că luna martie 2019 se încheie cu deficit de umiditate în toată ţara, cele mai afectate fiind Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, Banatul şi Crişana, scrie ANM.
Vremea 1 - 8 aprilie 2019
Valorile termice se vor situa în general sub cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice și la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane din vestul și nordul teritoriului.
Vremea 8 - 15 aprilie 2019
Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a țării.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile intracarpatice și apropiate de cele normale pentru această perioadă în rest.
Vremea 15 - 22 aprilie 2019
Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în general în jurul celor specifice acestui interval.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, cu posibilitatea unui ușor excedent local în regiunile sudice dar și a unui ușor deficit în nord-vestul teritoriului, potrivit ANM.
Vremea 22 - 29 aprilie 2019
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice acestui interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în jumătatea vestică a teritoriului și în general apropiate de cele normale ale perioadei în rest.