Vremea. Temperaturile au luat-o razna. Ce se întâmplă în perioada următoare. News alert

Potrivit prognozei meteo, miercuri, 20 martie 2019, soarele nu va fi prezent, însă ceața va fi și chiar din plin. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a informat că vremea se răcește, cerul va fi temporar noros și pe arii restrânse se vor semnala precipitații mixte.

VRMEA în TRANSILVANIA 

Valorile termice vor marca o scădere accentuată în primele zile, de la maxime în medie de 20 de grade, la valori în jur de 8 grade. În intervalul 20 – 23 martie se va mai încălzi, spre maxime de 10...11 grade, iar în a doua săptămână vor fi variaţii uşoare între 6 şi 10 grade. Minimele vor creşte uşor în primele nopţi, până la medii de 2...4 grade, iar din 20 martie vor avea o tendinţă de scădere şi se vor situa, în medie, între -4 şi 0 grade. Temporar vor fi precipitaţii în majoritatea zilelor, cu o probabilitate mai mare în 19 şi 20 martie şi din nou în intervalul 24 - 31 martie. 

VRMEA în MARAMUREŞ 

Media temperaturilor maxime va fi în scădere semnificativă în primele zile, de la 17...18 grade spre 8...9 grade în data de 21 martie. În 22 şi 23 martie se va încălzi uşor, ca ulterior să se răcească din nou, iar valorile termice maxime să oscileze între 6 şi 10 grade. Media temperaturilor minime va fi în scădere în primele nopţi, de la 4 grade până la -2 grade şi ulterior va avea uşoare variaţii între -2 şi 2 grade. Precipitaţiile vor fi posibile în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză. 

VRMEA în MOLDOVA 

Vremea va intra intr-un proces de răcire accentuată, astfel că mediile temperaturilor maxime vor ajunge la 8...10 grade în data de 20 martie, pornind de la 20...21 de grade. După această dată şi până la finalul intervalului nu vor mai fi variaţii notabile, iar mediile maximelor se vor situa între 6 şi 10 grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 0 şi 4 grade în prima săptămână, cu uşoare creşteri şi scăderi, iar în a doua săptămână se vor menţine în general scăzute, cu valori între -2 şi 0 grade. Precipitaţiile vor fi în general puţine şi slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariţie va fi mai ridicată în intervalul 25 – 31 martie. 

VRMEA în DOBROGEA 

În prima zi de prognoză, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 16 grade. Ulterior se va răci, chiar semnificativ în primele trei zile, astfel că maximele vor avea valori ce se vor situa în medie între 8 şi 10 grade. Temperaturile minime vor fi ridicate în intervalul 18 – 20 martie, cu medii între 6 şi 8 grade, însă vor marca o scădere uşoară până la sfârşitul intervalului de prognoză, spre valori medii de 2...3 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare de apariţie în a doua săptămână . 

VRMEA în MUNTENIA 

În intervalul 18 -20 martie vremea se va răci accentuat, astfel că, de la valori medii ale temperaturilor maxime de 21...22 de grade, se va ajunge la 11...12 grade. După acest interval şi până în data de 31 martie temperaturile nu vor mai avea variaţii semnificative, ele vor oscila uşor între 10 şi 14 grade. Mediile minimelor vor contura o curbă a creşterii spre valori de 5...6 grade în 19 şi 20 martie, însă vor marca o scădere ulterior, spre -2...0 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii, mai însemnate cantitativ în intervalul 19 – 21 martie şi pe arii mai extinse în intervalul 24 – 30 martie. 

VRMEA în OLTENIA 

Vremea va fi deosebit de caldă în prima zi de prognoză, când maximele vor atinge în medie 22 de grade, însă vor scădea brusc, spre valori de 12 grade în data de 20 martie. În intervalul 21 – 23 martie vor mai creşte puţin, spre 14 grade, iar ulterior, până la finalul intervalului, vor fi în limitele a 10...12 grade. Mediile minimelor vor fi ridicate în primele două nopţi, la valori de 5...6 grade, apoi vor scădea spre valori de 2 grade în data de 22 martie, iar în intervalul 23 – 31 martie se vor situa între 0 şi 2 grade. Temporar vor fi precipitaţii cu o probabilitate mai mare în zilele de 19, 20 şi 21 martie, apoi pe arii restrânse în intervalul 24 – 30 martie. 

VRMEA LA MUNTE 

Vremea se va răci semnificativ în primele zile de prognoză, respectiv până în data de 20 martie, când se vor atinge valori medii ale temperaturilor maxime de 0 grade, în condiţiile în care săptămâna va debuta cu valori de 10 grade. În intervalul 21 – 31 martie valorile maxime vor oscila uşor in arealul -2...2 grade. Minimele vor fi în continuă scădere, bruscă în primele nopţi, de la medii de 2 grade, până la -6 grade în data de 21 martie, apoi uşoară, spre valori de -8 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii, cu o probabilitate mai mare în intervalele 18 – 21 martie şi 24 – 31 martie.