VREMEA de 1 IUNIE. ZIUA COPILULUI, mai CALDĂ ca NICIODATĂ. ANM a făcut ANUNȚUL

Vremea de 1 iunie, Ziua Copilului, va fi extrem de caldă, potrivit declarațiilor unui reprezentant ANM. Acesta a anunțat temperaturi de peste 25 de grade Celsius.

De 1 iunie, Ziua Copilului, temperaturile vor fi ridicate, maximele atingând 34 de grade în sudul Olteniei și Munteniei. La mare se așteaptă o maximă de 25 de grade, însă la munte se anunță ploi cu descărcări electrice și posibilă grindină, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

„Ziua de vineri va veni cu o vreme călduroasă în majoritatea zonelor. Asta înseamnă că la orele amiezii se vor înregistra temperaturi maxime, cam între 27-34 de grade. Aceste 34 de grade urmând a se înregistra în Sudul Olteniei și a Munteniei. În sud-estul țării, vor fi 23-25 de grade, însă se vor semnala intensificări ale vântului, ceea ce înseamnă că, în aer, temperatura simțită de corpul uman va mai scăzută decât 23-25 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriela Băncilă, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Pe litoral, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 25 de grade, iar apa mării va fi în jur de de 19-20 de grade. La munte vremea va fi instabilă și se anunță ploi cu descărcări electrice, chiar și grindină.

„Valori mai scăzute de 27 de grade vor fi în zona litoralului unde vor fi în jur de 23-25 de grade. Apa mării va ajunge la o temperatură de 19-20 de grade. (...) În orele amiezii, își vor face apariția și dezvoltarea norilor ce vor determina pe arii restrânse, în special în zona montană și submontană, adverse torențiale și descărcări electrice. Acestea vor putea determina apariția grindinei”, a declarat meteorologul.

În Capitală temperaturile vor fi ridicate.

„La București va fi o vreme frumoasă, călduroasă, potrivită petrecerilor în aer liber, cu 33-34 de grade, o temperatură mai curând potrivită pentru a se înregistra la mijlocul verii și nu în prima zi de vară”, a adăugat reprezentantul ANM.