VREMEA. România, LOVITĂ de un val de GER și VISCOL. Ce TEMPERATURI ne așteaptă în următoarele zile. ALERTĂ ANM!

Vești nu foarte bune de la meteorologi! Mai exact, aceștia anunţă că vremea va fi deosebit de rece, mai ales în regiunile extracarpatice, iar în Moldova şi în estul Transilvaniei, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ger. În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros. În cursul zilei va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Așadar, mare atenție!

Marți, vremea va rămâne deosebit de rece, iar cerul va fi mai mult noros. Vor fi precipitaţii pe arii extinse ziua, când în sud-est se vor înregistra şi cantităţi mai importante, şi pe spaţii mici noaptea, în general slabe, mai ales în est. Precipitaţiile vor fi mixte în extremităţile de sud-est şi sud-vest ale teritoriului, unde pe arii restrânse se va forma polei şi mai ales sub formă de ninsoare în rest.

 

Vremea. REVIN NINSORILE ÎN ROMÂNIA! Când ne va lovi valul de frig şi care sunt CELE MAI AFECTATE ZONE? Alert ANM

 

În Muntenia, Dobrogea şi pe crestele montane vântul va avea intensificări şi local ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -5 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 şi 1 grad. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă, îndeosebi în regiunile sudice.

În București, vremea se va menţine deosebit de rece; temperatura maximă va fi de 0...1 grad, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -4 grade. Cerul va fi mai mult noros. În cursul zilei va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Temporar vântul va mai prezenta intensificări, cu viteze în jur de 45 km/h.

Pentru miercuri nu se anunță vești prea bune!

Vremea se va menţine deosebit de rece. Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor ţării, mixte în extremitatea sudică şi în sud-est, unde vor fi condiţii de polei şi predominant ninsori în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 şi 0 grade.

Și în București, vremea va fi în continuare deosebit de rece. Cerul va avea înnorări şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă de -2...-1 grad, potrivit România Tv.

Joi, vreme geroasă și cerul mai mult noros!

Joi, vremea va fi în continuare deosebit de rece, iar în Moldova şi în depresiuni, noaptea va fi ger. Cerul va fi mai mult noros, iar în jumătatea de sud a ţării temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în regiunile sudice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 5 grade, iar cele minime se vor situa între -15 grade în nordul Moldovei şi 0 grade pe litoral.