Potrivit meteorologilor, primele două zile de Paşte vor fi perfecte, cu cer senin şi soare strălucitor, numai bune pentru ieşit la iarbă verde sau cu bicicleta prin parc. Temperatu rile vor ajunge până la 25 °C în sud-estul ţării, iar în restul teritoriului vom avea maxime între 21 şi 23 °C. Vântul va sufla slab şi astăzi, şi mâine.

Doar în cursul nopţii, pe arii restrânse în sudul ţării şi la munte, e posibil să avem parte de ploi scurte, în averse, însoţite de descărcări electrice. Dacă mergeţi la biserică în Noaptea de Înviere, e bine să vă luaţi un pulover de rezervă, pentru că temperaturile minime vor varia între 2 şi 10 °C, cu valori mai scăzute în zonele din nordul ţării.

Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă şi în cursul zilei de luni, când temperaturile vor scădea însă uşor, iar vântul se va intensifica, în special pe litoral.

Cerul va fi noros, favorabil ploilor slabe, iar temperaturile maxime vor fi de 18-19 °C. Meteorologii explică vremea deosebit de frumoasă prin masa de aer cald provenită din bazinul mediteraneean care traversează ţara noastră începând de miercuri.