Vreme de toamnă frumoasă

Vreme de toamnă frumoasă, cu ploi izolate şi maxime termice de până la 25 grade C, aceasta este prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru săptămâna care începe astăzi.

Ultimele două zile ale lunii septembrie şi primele din octombrie aduc cer variabil în majoritatea regiunilor şi câţiva nori, în cursul zilei, în sud-estul ţării şi la munte. Nu-i exclus să plouă slab, izolat, în zona Carpaţilor Orientali. Potrivit specialiştilor ANM, astăzi, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 20 0C, iar cele minime se vor situa între 2 şi 10 0C, uşor mai ridicate pe litoral, dar şi mai scăzute în depresiuni.   Mâine, vremea se va încălzi uşor, maxima va urca până la 22 0C, iar minima nu va coborî sub 3 0C. Norii nu vor dispărea însă, iar ploaia s-ar putea instala, noaptea, în regiunile nord-vestice. Miercuri, valoarea termică va avea două-trei grade în plus faţă de ziua precedentă. „Şi joi va fi cald, 19-25 0C. În a doua parte a săptămânii se anunţă însă ploi“, a precizat, ieri, meteorologul de serviciu.