O masă de aer din Nordul Africii aduce o încălzire a vremii care se va face simţită întreaga săptămână.
Începând chiar de astăzi, maximele termice vor urca cu 3, chiar 4 grade Celsius peste limitele normale pentru această perioadă, ajungând chiar şi la 10 grade C în Bucureşti.
„Se schimbă circulaţia aerului: din vestică se transformă în sudică şi, astfel, încălzirea va fi evidentă până la mijlocul săptămânii. Dar şi după aceea maximele vor depăşi cu 2-3 grade Celsius normele acestei date“, a explicat ieri meteorologul de serviciu de la Administraţia Na ţio nală de Meteorologie (ANM). De asemenea, spe cialistul a adăugat că, tot de pe la mijlocul acestei săptămâni, vor începe ploile în majoritatea regiunilor ţării. Temperaturile maxime şi minime se vor menţine însă peste cele obişnuite pentru o lună de iarnă.
Un fenomen frecvent, mai ales dimineaţa şi noaptea, rămâne ceaţa, care spre sfârşitul săptămânii va fi dublată de ceva polei, cauzat de ploile şi burniţa care se vor înteţi.
Până atunci însă, temperaturile maxime prognozate de ANM vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 10 grade C, ajungând chiar şi la 12 grade C, mâine şi poimâine. Minimele termice se vor situa, în general, între -4 şi 7 grade Celsius în cele mai călduroase zile din regiunile sudice ale ţării.