Vreme caldă, cu intensificări ușoare ale vântului în Banat

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 21 de grade în estul Transilvaniei şi pe litoral, până în jurul a 26 de grade în Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova. Minimele se vor încadra între 6 şi 16 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de brumă. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în zonele joase de relief din nord-vestul şi centrul ţării va fi ceaţă.

În Capitală, vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi senin. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 10 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.